Publicul îi aplaudă pe actori după căderea cortinei. Aplauze și pentru muzicieni. Aprecieri pentru pictori, sculptori și interpreți. Dar ce se întâmplă după ce aplauzele s-au stins? Artiștii își reiau viața de cetățeni obișnuiți, cu grijile și urgențe cotidiene. Cunoaște publicul cum trăiesc artiștii, câți bani câștigă, dacă veniturile lor le acoperă traiul zilnic, cum se odihnesc, cum se recuperează, cât de mulțumiți sunt de viața lor?
Cea de-a treia ediție a studiului „Reform: munca în sectorul cultural 2025”, realizat în 2025 de Centrul Cultural Clujean cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național, ridică un colț al vălului ce acoperă această lume sensibilă. Concret, studiul „Reform 2025” analizează transformările recente din câmpul muncii culturale din România, de la venituri și formele de angajare la starea de bine și reziliența oamenilor care lucrează în domeniu.
Autorii studiului subintitulat „Situația socio-economică și de sănătate a artiștilor și lucrătorilor culturali din România” au analizat răspunsurile a 321 de persoane, 142 de artiști și 179 de alți lucrători culturali, care activează în diverse domenii ale producției și administrării culturale. Răspunsurile au fost colectate în perioada iunie – august 2025.
Studiul arată că veniturile lucrătorilor culturali aproape s-au dublat față de 2019, însă creșterea nu a condus și la o mai mare siguranță: doar 23% dintre respondenți au declarat că se află într-o situație stabilă financiar, iar aproape jumătate își completează veniturile prin activități realizate în afara domeniului cultural. Veniturile lucrătorilor din sectorul cultural ajung la o medie lunară de 4.524 de lei, cu aproape 9% mai mică decât venitul mediu național, de 4.959 de lei din anul de referință 2024. În privința formelor de angajare, 72% dintre participanți lucrează cu contract de muncă, o evoluție care indică o stabilizare formală a raporturilor profesionale. Totuși, aproape jumătate din aceștia combină mai multe forme juridice de colaborare (drepturi de autor, PFA, microîntreprinderi), ceea ce arată că securitatea formală coexistă cu insecuritatea economică.
În plus față de cele două ediții precedente (2018 și 2022), cercetarea include un capitol dedicat stării de bine și rezilienței, care arată valori moderate: scorul mediu de wellbeing este de 49,5, sub media europeană de 64. Nivelurile mai scăzute se regăsesc în rândul respondenților fără contract, confirmând legătura directă dintre stabilitatea ocupațională și echilibrul emoțional.
Una dintre concluziile raportului relevă că stabilizarea formei de angajare nu a adus și predictibilitatea economică sau bunăstarea profesională mult așteptată. Dimpotrivă, sectorul rămâne prins într-un model de funcționare în care vocația compensează lipsurile unui sistem precar. Totuși, o schimbare pozitivă este creșterea nivelului de formalizare (angajare). 72% dintre respondenți lucrează cu un contract individual de muncă, iar 81% dintre aceștia au un contract pe perioadă nedeterminată. În plus, 92% muncesc cu normă întreagă. Aproape jumătate însă combină contractul principal cu alte colaborări, ceea ce indică atât diversificarea carierei, cât și insuficiența unui singur job în acoperirea nevoilor financiare.
Structura angajatorilor arată un sector public care continuă să absoarbă cea mai mare parte a forței de muncă: 44,5% dintre respondenți sunt angajați în instituții publice, în timp ce doar 10,2% lucrează în sectorul cultural privat. Un procent semnificativ (28%) nu are un contract individual de muncă, o parte dintre ei optând pentru plata voluntară a contribuțiilor la sănătate (54%), în timp ce aproape 6% rămân complet neasigurați.
Putere de negociere tot mai redusă
Unul dintre cele mai îngrijorătoare semnale ale studiului este prăbușirea capacității de negociere a lucrătorilor culturali. 61% dintre respondenți declară că nu și-au putut negocia remunerația la niciun contract, o creștere abruptă față de edițiile anterioare (42% în 2018, 47% în 2022). Chiar și artiștii, care, istoric, au avut o autonomie profesională ceva mai mare, au putut negocia remunerația integral doar în 13% dintre cazuri.
La acest deficit de negociere se adaugă accesul limitat la mobilități internaționale. 70% dintre respondenți nu au deloc acces la astfel de oportunități, ceea ce accentuează izolarea profesională și reduce dezvoltarea competențelor sau vizibilitatea artistică.
Munca invizibilă
Studiul scoate la iveală un aspect structural ignorat de multe politici publice: munca invizibilă sau munca la negru. Documentarea, cercetarea, formarea profesională și promovarea, activități indispensabile în orice domeniu creativ, sunt cel mai adesea neremunerate. Munca creativă la proiectele proprii nu este plătită pentru 52% dintre respondenți, iar doar 5% beneficiază atât de remunerare, cât și de resurse pentru a-și urma independent agenda artistică. Această situație reduce autonomia profesională și perpetuează dependența de finanțări externe sau de joburi secundare.
Ore multe, venituri mici
Contrar percepției că lucrătorii culturali au programe flexibile sau part-time, media orelor de muncă este de 45 pe săptămână, iar 59% lucrează peste norma standard de 40 de ore. Cei care depășesc frecvent 56 de ore săptămânal câștigă în medie 4.916 lei, practic, la același nivel cu cei angajați cu normă întreagă (4.890 de lei). Diferențele salariale sunt dictate mai puțin de volumul de muncă și mai mult de tipul contractului și de sectorul angajatorului.
Angajații din sectorul cultural public sunt cel mai bine plătiți (5.258 de lei lunar), urmați de cei din ONG-uri și sectorul privat (3.861 de lei). Artiștii independenți și lucrătorii fără contract rămân cei mai vulnerabili economic, cu un venit mediu de doar 3.178 de lei. Aceste niveluri salariale sunt cu atât mai surprinzătoare, cu cât peste 96% din eșantion au studii superioare.
Deși veniturile au crescut față de edițiile anterioare ale studiului, după ajustarea cu inflația, stagnarea rămâne evidentă. Aproape jumătate din respondenți se declară instabili financiar, iar 20% afirmă că veniturile lor au scăzut în ultimii doi ani.
Epuizare emoțională și intenția de plecare din sistem
Sub presiunea veniturilor reduse, sănătatea mentală se deteriorează constant – arată studiul. O treime din respondenți declară o stare emoțională degradată, iar un sfert raportează probleme de sănătate fizică. Mai mult de jumătate nu mai pot separa timpul personal de cel profesional, iar 25% au dificultăți semnificative în găsirea unui echilibru viață-muncă. Cel mai alarmant indicator este însă proporția celor care se gândesc să părăsească domeniul: 66%. În lipsa unor măsuri sistemice, sectorul cultural riscă o pierdere masivă de capital uman calificat. Întrebați care sunt urgențele sectorului, lucrătorii culturali indică o listă coerentă: finanțare predictibilă, remunerare echitabilă și protecție socială solidă, un cadru juridic adecvat, infrastructură și patrimoniu îngrijit, educație culturală, profesionalizare și, nu în ultimul rând, bunăstare și libertate artistică. Contextul actual, marcat de crize geopolitice și tensiuni politice interne, aduce în prim-plan și riscul emergent al autocenzurii și presiunilor asupra libertății artistice – o temă pe care studiul o semnalează ca îngrijorare strategică.
Studiul „Reform: munca în sectorul cultural 2025” arată un sector în aparență mai stabil, dar fragil în structură: angajați mai mulți, dar slab protejați; ore mai multe, dar venituri mici; profesioniști motivați, dar epuizați. În lipsa unor politici publice coerente și de impact și a unor modele de finanțare adaptate specificului activităților culturale, sistemul cultural din România riscă să se bazeze tot mai mult pe reziliența individuală. Dar rezistența individuală a majorității artiștilor și lucrătorilor culturali începe să se epuizeze. Aplauzele continuă, deși artiștii suferă.
4.524 de lei reprezintă veniturile medii ale lucrătorilor din sectorul cultural într-o lună, conform studiului „Reform: munca în sectorul cultural 2025”, realizat de Centrul Cultural Clujean.