VGP își consolidează poziția pe piața industrială și logistică din România, cu un plan ambițios de a dubla suprafața dezvoltată până la 1 milion de metri pătrați în următorii doi ani.
Deja activă în cinci orașe din țară, compania vizează deschiderea a cel puțin două noi parcuri logistice în 2025, în contextul unei cereri în creștere pentru spații moderne și adaptate cerințelor lanțurilor de aprovizionare.
„România este una dintre piețele cu cel mai mare potențial din regiune. Deși avem în prezent circa 500.000 mp livrați, targetul nostru este să ajungem la 1 milion în următorii doi ani”, a declarat Dana Bordei, Country Manager Commercial la VGP România, în cadrul unui eveniment de profil organizat de Cushman & Wakefield Echinox.
Strategia companiei se concentrează pe achiziționarea exclusivă a terenurilor în locații premium, cu infrastructură existentă, pentru a susține dezvoltarea unor hub-uri logistice moderne. „Dacă România are ceva din belșug, acelea sunt câmpurile. Întrebarea este: cum ajungi acolo?”, a adăugat Bordei, subliniind dificultățile birocratice și legislative care încetinesc investițiile.
Totodată, VGP observă o creștere a cerințelor venite din zona comerțului online, dar majoritatea clienților au operațiuni mixte. „E-commerce-ul pur nu trece de 20% din business, dar toate operațiunile logistice sunt din ce în ce mai integrate”, explică Dana Bordei. Un exemplu de complexitate este hub-ul Inter Cars, dezvoltat într-un spațiu de 60.000 mp, echipat cu tehnologie Exotec și soluții multilayer pentru automatizarea completă a proceselor.
Deși piața românească este încă în urmă față de Europa de Vest în ceea ce privește gradul de automatizare, dezvoltatorii imobiliari sunt tot mai conștienți că nu mai pot livra “box-uri standard”. Adaptarea la nevoile clienților devine esențială, iar parteneriatele pe termen lung sunt cheia succesului.
VGP este activ în 18 țări din Europa și deține un portofoliu extins în piețele mature din vest, însă România rămâne o prioritate strategică. „Dezvoltăm agresiv pentru că începem să vedem semnale clare: autoritățile locale încep să înțeleagă produsul logistic și putem avea dialoguri mai constructive”, a conchis Bordei.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.