FacebookTwitterLinkedIn

Dezvoltatorul polonez de centre logistice MLP, prezent și pe piața românească cu MLP Bucharest West, a anunțat rezultatele aferente primei jumătăți din acest an: veniturile din exploatare au atins 40,3 milioane de euro, un plus de 52% față de perioada similară din anul trecut.

Valoarea investițiilor imobiliare ale companiei a ajuns la 963,1 milioane de euro, iar valoarea activului net a atins 538 milioane de euro. Compania a semnat sau este în curs de semnare pentru prima jumătate a anului a unor contracte de închiriere care vizează cca 161.000 mp. Cu toate acestea, MLP a înregistrat o pierdere netă de 17,9 milioane de euro, potrivit raportului publicat. 

„În primul semestru al anului 2023 am devenit foarte conservatori pentru a face față unei economii precare/incerte. În ciuda peisajului economic provocator, am obținut rezultate excelente, atât din punct de vedere operațional, cât și financiar, determinate de performanța puternică a leasingului în Europa”, a declarat Radosław T. Krochta, Președintele Consiliului de Administrație al MLP Group S.A, adăugând că chiriașilor le ia mai mult timp să ia deciziile finale, iar majoritatea noilor tranzacții vor fi încheiate în trimestrul 3 și 4 din 2023.

Grupul MLP își dezvoltă operațiunile în Polonia, Germania, Austria și România. Portofoliul său cuprinde 21 de parcuri logistice, iar planurile companiei vizează extinderea portofoliului de depozite prin dezvoltarea de facilități big-box și proiecte de logistică urbană. 

În primul semestru al anului 2023, MLP Group a început dezvoltarea speculativă a unor capacități în Polonia și România (108.000 mp în total). Din totalul acestora, 26% s-au închiriat din stadiul de construcție, “ceea ce reconfirmă cererea robustă de spațiu nou”. 

În primul semestru al anului 2023, MLP Group a livrat un total de cca. 97.000 mp de spații noi, iar la sfârșitul primului semestru 2023, Grupul avea 1,07 milioane mp de suprafață finalizată, cu un grad de ocupare de 97,4%. În același timp, compania are cca. 122.000 mp în construcție sau în stadiul de proiect. 

Grupul MLP și-a menținut accentul pe investițiile în proiecte de energie regenerabilă și a instalat sisteme fotovoltaice cu o capacitate totală de 4,67 MWp, urmând să crească această capacitate la 6,46 MWp până la sfârșitul anului. “Scopul este de a instala un sistem fotovoltaic pe fiecare clădire și de a-l trata ca un standard pentru construirea de noi proprietăți”, spun reprezentanții companiei.

„Observăm o cerere puternică din partea chiriașilor din industria ușoară, reflectând tendința de friend-shoring and near-shoring, care este în conformitate cu strategia MLP Group. (…) Suntem în proces de achiziție de terenuri pentru proiecte viitoare, MLP Berlin Spreenhagen și MLP Bieruń, și anticipăm finalizarea acestor tranzacții în viitorul apropiat”, a adăugat Radosław T. Krochta. 

În a doua jumătate a anului, pe lângă o serie de proiecte din Polonia și Germania, compania va iniția proiecte de logistică urbană în Poznań, Łodź și Viena și își va continua expansiunea în Germania.

În 2023, din totalul de 100-150 milioane de euro cheltuieli de capital, aproximativ 30% vor fi alocate achiziției de noi terenuri. Radosław T. Krochta a mai punctat că se estimează închirierea a aproximativ 200–300 mii mp de spațiu de depozitare nou în acest an.