FacebookTwitterLinkedIn

Platforma românească a reușit să genereze veniturile din cele 22.000 de comenzi online, în special în orașele București, Cluj, Iasi, Constanța, Timișoara și Galați, ceea ce demonstrează dorința românilor de a integra în meniu pește și fructe de mare.

„Proiectul Fish to Door a început odată cu dorința mea de a găsi o modalitate prin care peștele și fructele de mare pe care le comercializam doar în depozitul meu din Giurgiu să ajungă cât mai ușor în casele românilor. O platformă online a fost cea mai la îndemână soluție în a face cunoscute produsele noastre și astfel a luat naștere Fish to Door”, spune Paul Nicolau, antreprenorul care a fondat platforma.

Lansat chiar la începutul pandemiei, cu o investiție inițială de aproximativ 80.000 euro, proiectul a arătat că, deși românii nu sunt consumatori cu experiență în privința fructelor de mare, au deschidere și curiozitate privind testarea de produse noi. În topul preferințelor s-au aflat creveții, scoicile, caracatița, calamarii și peștele din Marea Neagră.

„Consumatorul român este un consumator novice deoarece se află la început în privința consumului de fructe de mare. Noi, ca popor, nu avem o cultură în a consuma fructe de mare. Am putea spune că o avem doar în consumul de pește de apă dulce, autohton. România este o piață imensă pentru pește și fructe de mare. Sunt milioane de români care nici măcar nu au gustat vreodată fructele de mare sau peștele oceanic! Românul este în schimb curios și deschis la nou, vrea sa încerce, ceea ce mă motivează să dezvolt și mai mult proiectul Fish to Door”, a explicat Paul Nicolau.

Acesta are în plan, pentru viitor, creșterea numărului de abonați și internaționalizarea brandului. Prima țară, după România, în care dorește să lanseze platforma este Bulgaria, o decizie strategică având în vedere poziționarea depozitului în Giurgiu, în proximitatea graniței cu țara vecină.

„În primul an am trecut ușor peste 1 milion de euro încasări, având peste 22.000 de comenzi, cu un coș mediu de 47 de euro și 3 produse diferite. De curând am început cu secțiunea de abonament, a început ezitant, clienții nu au reacționat prea bine, dar de 2 luni a explodat! Acum avem 2.500 de abonați recurenți, ceea ce pentru noi este o super performanță.

Unul dintre obiectivele noastre principale pentru al doilea an este creșterea numărului de abonați și numărului de comenzi livrate: 10.000 de abonați recurenți și 60.000 de comenzi.

Am primit solicitări din străinătate și în curând vom livra și acolo. Așadar, un alt obiectiv pe care ni l-am propus este internaționalizarea platformei Fish to Door, iar prima țară în care ne vom extinde și în care vom livra produsele noastre este Bulgaria. Ca și masterplan, vizez la expansiunea europeană și cooptarea brandului Fish to Door de către un fond de investiții pentru internaționalizare”, mărturisește Paul Nicolau.