Autoritățile interimare ale Venezuelei vor preda Statelor Unite între 30 și 50 de milioane de barili de țiței, aflat sub sancțiuni. Anunțul a fost făcut de Donald Trump pe rețeaua sa de socializare, Truth Social.
Donald Trump: „Petrolul, de cea mai înaltă calitate, va fi vândut la prețul pieței, iar banii vor fi controlați de mine, în calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii, pentru a mă asigura că sunt folosiți în beneficiul poporului din Venezuela și al Statelor Unite”, conform TVR Info.
Președintele i-a cerut secretarului pentru Energie să pună planul în aplicare imediat. Marfa, pregătită și încărcată deja, potrivit unei surse de rang înalt din administrație, va fi adusă direct la docurile din Statele Unite.
Un oficial de rang înalt din administrația americană, sub protecția anonimatului, a confirmat pentru CNN că petrolul este deja extras și majoritatea cantității se află pe nave pregătite să fie livrate către rafinăriile din zona Golfului Mexic.
Impactul asupra prețului benzinei pentru consumatorii americani ar putea fi modest, având în vedere precedentul din 2022, când eliberarea a 180 de milioane de barili din Rezerva Strategică de Petrol a redus prețurile cu doar 13-31 de cenți pe galon în patru luni, conform unui raport al Departamentului Trezoreriei.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.