Palm Beach, Florida, a fost un refugiu pentru cei mai bogați americani încă de când magnatul Standard Oil, Henry Flagler, a construit calea ferată de pe Coasta de Est a Floridei în anii 1890 și celebrul hotel Breakers.
Orașul exclusivist – cu o populație permanentă de 9.200 de persoane – a atras de-a lungul timpului figuri celebre precum familia Vanderbilt, familia Kennedy și Sylvester Stallone, datorită combinației unice de soare, plajă și taxe scăzute.
În oraș sunt mai puțin de 2.500 de locuințe, din care doar o fracțiune au mult-râvnitele vederi la ocean.
Se estimează că Trump va reveni des în oraș pentru a petrece weekendurile la „Casa Albă de iarnă”, iar ca urmare bogații apolitici iau cu asalt piața imobiliară, contribuind la creșterea cu 38% de la an la an a prețului mediu al unei case unifamiliale, conform The Corcoran Group.
Astfel, la începutul epocii Trump 2.0, Palm Beach devine din nou centrul universului politic american. Forbes SUA a identificat cel puțin 50 de miliardari și celebrități, cu o avere combinată de 500 de miliarde de dolari, care dețin o casă (sau o a doua reședință) în vecinătatea lui Trump.
Iată cine sunt starurile, politicienii și liderii de afaceri care sunt vecinii celui de-al 45-lea – și al 47-lea – președinte american.
Ken Griffin
Valoare estimată: 768 milioane de dolari
Magnatul fondurilor speculative, care a donat peste 100 de milioane de dolari candidaților republicani în ciclul electoral din 2024, locuiește în Miami, dar are o influență majoră în Palm Beach, unde a cheltuit incredibilul buget de 500 de milioane de dolari pentru a cumpăra și a demola conacele din apropierea Mar-a-Lago, cu scopul de a crea o proprietate masivă, unde construiește o casă pentru mama sa de 77 de ani.
Donald Trump
Valoare estimată: 375 milioane de dolari
Trump a achiziționat Mar-a-Lago în 1985– construit de moștenitoarea cerealelor, Marjorie Merriweather Post, în anii 1920 – pentru aproximativ 10 milioane de dolari, echivalentul a 30 de milioane ajustat pentru inflație. El a transformat-o într-un club privat ai cărui membri includ personalități precum James Dolan (șeful New York Knicks), autorul James Patterson și legendarul antrenor de fotbal Bill Belichick.
În prezent, proprietatea valorează peste 342 de milioane de dolari net de datorii, fiind cel mai valoros activ imobiliar al lui Trump. El deține și alte trei case în zonă, inclusiv conacul cu opt dormitoare al surorii sale decedate, Maryanne Trump Barry, achiziționat pentru 18,5 milioane de dolari în timpul primei sale președinții.
Nelson Peltz
Valoare estimată: 372 milioane de dolari
Investitorul miliardar a găzduit în 2022 o nuntă de neuitat la Montsorrel – casa sa istorică de 25.000 de metri pătrați, construită de sora Georgiei O’Keeffe – când fiica sa, Nicola, s-a căsătorit cu Brooklyn Beckham, fiul lui David Beckham și al Victoriei Beckham. Peltz se mândrește, de asemenea, că a fost „pețitorul” care i-a apropiat pe Trump și pe noul său prieten, Elon Musk.
John Paulson
Valoare estimată: 112 milioane de dolari
Cunoscut pentru pariul său pe prăbușirea pieței ipotecare subprime înainte de criza din 2007, miliardarul a mizat mult pe Trump, inclusiv prin găzduirea unui eveniment de strângere de fonduri de 50,5 milioane de dolari în aprilie 2024, la complexul său de la ocean pe care l-a cumpărat în 2021 pentru 110 milioane de dolari.
Paulson a fost considerat o posibilă alegere pentru funcția de secretar al Trezoreriei, dar a refuzat, invocând „obligații financiare complexe.”
Jeff Greene
Valoare estimată: 100 milioane de dolari
Miliardarul din imobiliare și investiții – fost membru al Mar-a-Lago – nu l-a susținut pe Trump în 2024, dar vede un aspect pozitiv în alegeri, declarând pentru Forbes: „Nu am nicio îndoială că prezența West Palm Beach pe televizoarele din întreaga lume va ajuta brandul și orașul nostru.”
Tommy Hilfiger
Valoare estimată: 96 milioane de dolari
Designerul de modă deține Coral House, o vilă de 21.000 de metri pătrați situată pe malul oceanului, decorată cu imprimeuri florale, sculpturi cu palmieri și opere de Warhol și Picasso.
Thomas Peterffy
Valoare estimată: 96 milioane de dolari
Fondatorul Interactive Brokers, miliardarul care a avut rezerve în a-l sprijini pe Trump inițial, deține o casă de 11.000 de metri pătrați pe un teren uriaș, cumpărată în 2011 pentru 23 de milioane de dolari.
Deși a îndemnat republicanii să caute un alt candidat în 2024, Peterffy a revenit rapid în august, participând la un eveniment de strângere de fonduri pentru Trump în Aspen, Colorado, și donând aproximativ 15 milioane de dolari pentru eforturile GOP.
Stephen Schwarzman
Valoare estimată: 78 milioane de dolari
Președintele consiliului consultativ de afaceri al lui Trump din 2017, Schwarzman a anunțat inițial că nu-l va sprijini pe Trump în 2024, dar în luna mai s-a răzgândit. Fondatorul gigantului financiar Blackstone, cu o capitalizare de piață de 218 miliarde de dolari, deține o vilă de 15.000 de metri pătrați cu vedere la Atlantic și la laguna Lake Worth și este membru în consiliul Asociației Civice Palm Beach.
Rod Stewart
Valoare estimată: 66 milioane de dolari
Starul rock deține o vilă galbenă strălucitoare pe South Ocean Boulevard din 1995, fiind de ani de zile în apropierea lui Trump. „Mergeam la petrecerile lui de Crăciun și la balurile pe care le organiza’”, a declarat Stewart în 2023.
Sylvester Stallone
Valoare estimată: 48 milioane de dolari
Ales recent de Trump drept „ambasador special la Hollywood,” Stallone a achiziționat în 2020 o proprietate de 11.000 de metri pătrați pentru 35 de milioane de dolari. Totuși, el a avut un început dificil cu vecinii, care s-au opus planului său de a construi o barieră plutitoare în jurul proprietății pentru a ține la distanță algele, gunoaiele și privirile curioase. Stallone a renunțat la plan în decembrie.