Vasile Lucuţ, proprietarul producătorului de mezeluri şi conserve din carne Unicarm din Satu Mare, a finalizat anul trecut o investiţie care depăşeşte 30 milioane de euro, pentru a intra pe piaţa lactatelor şi în panificaţie. El a construit patru fabrici – de lapte proaspăt, lapte praf, îngheţată şi un centru de producţie de panificaţie. Lucuţ este unul dintre puţinii jucători din piaţa mezelurilor care a alocat sume importante pentru dezvoltarea businessului în plină criză economică şi financiară. După un 2009 în care a investit în diversificarea şi extinderea gamei de produse, Lucuţ nu a stopat investiţiile nici în 2010. Milionarul de la Satu Mare, o prezenţă discretă, se ocupă în prezent cu deschiderea de magazine proprii. Unicarm, unul dintre marii producători locali de mezeluri, s-a extins în mai multe judeţe din ţară precum Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Bihor, Arad, Timiş şi Hunedoara.
În 2010, antreprenorul şi-a propus să inaugureze între zece şi cincisprezece magazine sub marca Unicarm. Suprafaţa de vânzare minimă a acestora este de peste 300 de metri pătraţi, iar fiecare inaugurare presupune cel puţin un milion de euro. Investiţia într-un supermarket Unicarm poate ajunge şi la trei milioane de euro, în condiţiile în care proprietarul reţelei este adeptul construcţiei sediilor.
Peste 40% din producţia de mezeluri şi conserve, precum şi mare parte din produsele de panificaţie Unicarm sunt vândute în magazinele lui Lucuţ. La nivel naţional, produsele Unicarm sunt comercializate şi în cele mai cunoscute reţele de supermarketuri şi hipermarketuri precum Carrefour sau Auchan. Compania Unicarm a fost înfiinţată în anul 1994 şi are sediul central în localitatea Vetiş din judeţul Satu Mare. Anul trecut, compania a rulat afaceri de 106 milioane de euro.