Producătorul de sisteme de tâmplărie PVC Gealan România a obținut o creștere de 8% a volumelor de vânzări, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în ciuda unei scăderi generale a pieței de construcții din România.
Creșterea vânzărilor a fost susținută și de dezvoltarea de proiecte rezidențiale de anvergură în orașele Cluj-Napoca, București și Iași, a anunțat compania.
“În ciuda provocărilor din piața de construcții, am reușit să creștem volumele,” a declarat Nicu Craciun, Director General Gealan România.
Vestea vine în contextul în care, la nivelul anului 2023, compania a realizat o cifră de afaceri în scădere de 8%, ajungând la 181,7 milioane de lei. Însă 2022 a fost cel mai bun an din istoria celor 27 de pe piața locală, cu afaceri care s-au apropiat de 200 de milioane de lei.