„Un ceas frumos îţi dă iluzia că timpul nu trece, doar se învârte“ îmi spunea, cândva, un mare iubitor al orologeriei de lux. Chiar dacă minutele nu pot fi oprite în loc, pot fi descompuse bucată cu bucată şi apoi reasamblate sub cele mai diverse forme. Şuruburile, rotiţele zimţate şi arcurile care fac timpul să se rotească au inspirat-o şi Maria Filipescu, designer de bijuterii, pentru o serie de accesorii care incorporează vechi mecanisme de ceas sub formă de cercei, coliere sau butoni de cămaşă, în combinaţie cu cristale, perle, satin sau pietre semipreţioase. Perechea de butoni din colecţia „Cronos“ este o piesă unicat, confecţionată din mecanisme complexe de ceas şi cristale Swarovski.
260 de lei pe molecule-f.com