Simbol al Franţei? Nici vorbă. Patiseria pariziană Ladurée, care tronează din 1862 pe Champs-Elysees, este o instituţie în toată regula. Multicolorele macarons, prăjituri rotunde din merengue crocant la suprafaţă şi pufos în interior, au cucerit lumea şi au născut un brand în toată regula. Pe lângă „filialele’’ internaţionale, precum salonul de ceai amenajat la parterul magazinului londonez Harrods, Ladurée şi-a pus numele şi pe o colecţie inedită de produse de papetărie, realizate în colaborare cu marca japoneză Mark’s. Cum să nu uiţi de impersonalul email în favoarea scrisorilor redactate de mână când există hârtie şi plic stilizate cu simbolurile Ladurée pe care le poţi personaliza cu stickere în formă de macaron?
De la 30 de lire sterline pe harrods.com