FacebookTwitterLinkedIn

Marcel Boloș, ministrul Investiții și Proiectelor Europene, a anunțat că valoarea contractelor semnate prin Politica de Coeziune 2021-2027 se ridică la 32 de miliarde de euro, bani care se vor transforma în școli moderne, spitale mai bine dotate, infrastructură de transport și digitalizare reală.

Marcel Boloș: „Am avut astăzi (marți – nota red.) o nouă discuție cu șefii Autorităților de Management, în care am analizat situația absorbției fondurilor europene și stadiul actual al contractării proiectelor.

O veste bună este că am reușit deja să urcăm nivelul contractării de la 61% la 74% în doar trei luni.

Mai departe, ne interesează ca lansarea tuturor apelurilor de proiecte să fie făcută în acest an, asta în timp ce oferim beneficiarilor timpul necesar pentru pregătirea proiectelor, organizând sesiuni de informare și consultare, furnizând ghiduri detaliate și mecanisme de sprijin pentru elaborarea unor propuneri competitive”, conform Agerpres.

În prezent, sunt în consultare publică mai multe apeluri și oportunități de finanțare. Un prim apel se referă la producția de energie din surse geotermale, cu un buget de 56,87 milioane euro.

De asemenea, este în pregătire un apel pentru adolescenți, prin care sunt finanțate din bani europeni măsuri pentru a facilita accesul la programe de formare profesională și pentru a sprijini un număr mai mare de elevi să finalizeze cursurile școlilor de profil.

Un buget de 8,57 milioane de euro este alocat pentru dezvoltarea Deltei Dunării. Astfel, vor fi acordate granturi în valoare de până la 100.000 euro pentru înființarea a cel puțin 60 structuri de economie socială în zonă iar în cadrul acestora vor fi create minimum 240 noi locuri de muncă. 

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.