FacebookTwitterLinkedIn

Valentin Cristescu, Marketing Manager la Profi Rom Food, declară că IA nu este încă la nivelul în care să poată crea și reproduce vocea unui brand. În momentul de față, IA nu poate înlocui interacțiunea umană.

Forbes: Cât de important este marketingul digital în strategia generală de marketing a companiei dvs? Cum a evoluat ponderea marketingului digital, în ultimii 3 ani, comparativ cu investițiile în marketing outdoor, radio și TV?

Valentin Cristescu: Marketing-ul digital, ca parte componentă din strategia mare de marketing joacă un rol din ce în ce mai important. Ca dovadă, bugetele alocate aproape se dubleaza de la an la an. Pe de-o parte, această creștere vine și ca urmare a creșterii costurilor de promovare. Pe de altă parte, din nevoia de a activa un segment diferit de clienti, cu apetență pentru acest tip de comunicare.

Profi este un brand care se adresează întregii populații, însă folosim cu precădere canalele digitale în dialogul cu segmentul tânăr și pentru a promova Fiigo Café – shop in shop-ul nostru. Este foarte important, in special in retail, sa folosim mixul de media potrivit, în funcție de fiecare grup țintă pe care îl vizăm cu fiecare campanie.

Marketing digital ne permite analizarea datelor în timp aproape real, împreună cu adaptarea din mers pentru obținerea rezultatelor cele mai bune.

Forbes: Care considerați că sunt cele mai mari provocări și oportunități ale integrării Inteligenței Artificiale în strategiile de marketing ale companiei dumneavoastră?

Valentin Cristescu: Ca orice instrument nou, IA vine cu provocări și oportunități, deopotrivă. Vorbim despre o tehnologie în plin proces de dezvoltare, care învață comportamente, algoritmi, date, pe măsură ce este integrată.

Prin urmare, este firesc ca acest lucru să atragă după sine și provocări. Dacă mă gândesc la oportunități, un exemplu concret este platforma noastră de Retail Media, dezvoltată în cadrul companiei, care se bazează pe IA. Aici, vindem spațiu media și vizualizări, oferim date demografice și rapoarte detaliate folosind date în timp real. De asemenea, IA nu ajută doar în marketing la Profi, fiind implicat în procese precum planificarea promo, ofertele personalizate din aplicație, resurse umane și logistică.

Ca să concluzionez, cu siguranță integrarea IA în strategia de marketing ne permite să eficientizăm procese și să oferim soluții personalizate clienților noștri.

Forbes: Ați realizat până acum campanii de digital marketing în care Inteligența Artificială a fost tehnologia principală? Dacă da, ne puteți povesti despre ce-a fost vorba și ce rezultate a generat campania?

Valentin Cristescu: Da, pe lângă platforma de Retail Media pe care am menționat-o deja, un exemplu notabil este raftul de vinuri, care a fost creat și promovat folosim AI. Plecând de la nume, Crama Somelierilor, până la pozele folosite în mediul online pentru promovare, ele au fost generate cu ajutorul IA și subliniază caracteristicile specifice raftului nostru: conceput special pentru clienți, cu vinuri alese cu grijă de somelieri pentru ei, aranjate și comercializate în funcție de ocazia de consum sau de felul de mâncare cu care se recomandă.

Forbes: Cum mențineți echilibrul între utilizarea tehnologiilor avansate, cum ar fi IA, și păstrarea autenticității și umanității brandului companiei dvs?

Valentin Cristescu: În momentul de față, IA nu poate înlocui interacțiunea umană, așa-zisul human touch.

Mai mult, Profi este un brand cu acoperire națională, prezent în fiecare județ, oraș și comună. Dezvoltat pe ideea de autentic, local, regional. În aceste magazine există o relație client-reprezentant de vânzări care nu cred că va dispărea, însă cred că poate fi completată de beneficiile tehnologiilor avansate, pentru o experiență completă la cumpărături.

Astfel, folosim tehnologia, inclusiv IA, pentru a eficientiza procese și pentru a oferi soluții personalizate, fără a dilua autenticitatea și umanitatea brand-ului nostru.

Forbes: În ce mod considerați că integrarea IA în strategiile de marketing afectează relația companiei cu consumatorii? Există riscul ca IA să creeze o distanțare între brand și consumatori?

Valentin Cristescu: IA nu este încă la nivelul în care să poată crea și reproduce vocea unui brand. Nu știu când și dacă va avea această capacitate, însă cert este că nu putem ignora potențialul său.

Este important ca brand-urile să găsească acel echilibru între automatizare și factorul uman pentru a menține o relație solidă, bazată pe interacțiunea directă cu consumatorul.

Retailul este în continuare despre relația între angajații Profi și clienții Profi și rolul major pe care îl joacă în experiența de cumpărături. Evident, excludem magazinele automatizate în totalitate care sunt într-un stadiu de test, incipient.

Forbes: Cum vedeți evoluția marketingului digital în următorii 5 ani, în special în contextul dezvoltării rapide a tehnologiilor de Inteligență Artificială?

Valentin Cristescu: Revoluția IA a accelerat, cu siguranță, procese. Deja vorbim despre gestionarea mult mai ușoară a unor volume mari de date.

Pe viitor, vom putea lua decizii mai rapid, bazate pe foarte multe date venite în timp real sau aproape real din magazinele fizice, din Social Media, aplicația mobilă sau din oricare altă parte a online-ului. Desigur, nu putem trece peste faptul ca IA va ajuta și clienții să petreacă mai puțin timp făcând listele de cumpărături sau plătind produsele rapid la ieșirea din magazin.

(12 aprilie 2024)