FacebookTwitterLinkedIn

„În ultimele două săptămâni, am reuşit să ajungem la sub 2.000 de cazuri pe zi. Spitalizările şi decesele sunt la cele mai mici niveluri. Spunând aceste lucruri, gândurile mele sunt, în mod evident, la victime şi la apropiaţii acestora. Viaţa a putut continua doar pentru că suntem organizaţi”, afirmă președintele Franței, potrivit Le Figaro.

Macron militează pentru continuarea campaniei de vaccinare, spunând că imunizarea va deveni obligatorie pentru cetățenii care intră în contact cu persoane vulnerabile.

„Ţara noastră se confruntă totuşi cu o reluare puternică a epidemiei care afectează toate teritoriile. Apariţia variantei Delta se traduce prin creşterea contagierilor în întreaga lume.  Avem un atu principal: vaccinul. Ne protejează de varianta Delta şi evită în proporţie de 95% formele grave de îmbolnăvire. Cu cât ne vaccinăm mai mulţi, cu atât lăsăm mai puţin spaţiu răspândirii virusului. Vaccinarea va fi obligatorie pentru toţi cei care intră în contact cu persoane vulnerabile. Din 15 septembrie, vor fi efectuate controale şi vor fi aplicate sancţiuni”, afirmă Macron.