FacebookTwitterLinkedIn

PNL, USR și UDMR au hotărât să-l propună pe europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, considerând că reprezintă o soluție pentru România în așa fel încât să se poată ajunge printr-un dialog la un acord care să permită instalarea unui Guvern în perioada următoare, a declarat, vineri, președintele PNL, Ilie Bolojan.

Ilie Bolojan: „Vreau să mulțumesc colegilor care reprezintă astăzi USR și UDMR pentru că, în baza discuțiilor pe care le-am avut în aceste zile, am hotărât să îl susținem pe domnul Siegfried Mureșan ca propunere de premier. Este o propunere care se bazează pe experiența dânsului în ceea ce privește gestionarea fondurilor europene, a bugetelor mari de investiții, este un om profesionist, un om care a dovedit în acești ani că este atașat valorilor europene și credem că pentru actuala perioadă este o soluție pentru România; propunerea noastră vine să ofere soluții în așa fel încât să se poată ajunge printr-un dialog la un acord care să ne permită instalarea unui Guvern în perioada următoare. Partidul Național Liberal a încheiat acum câteva minute o ședință a Biroului Permanent Național în care a votat sprijinul pentru domnul Mureșan”, conform Agerpres.

Comunicat PNL, USR și UDMR: „PNL, USR și UDMR înaintează o propunere comună pentru funcția de prim-ministru al României în persoana europarlamentarului Siegfried Mureșan. România are nevoie de un guvern care să gestioneze în mod responsabil urgențele și prioritățile țării (PNRR, Programul SAFE, echilibrele financiar-bugetare, aderarea la OCDE), să continue reformele și să valorifice fiecare oportunitate de dezvoltare în interesul cetățenilor.”

Siegfried Mureșan (44 de ani) este vicepreședinte al Partidului Național Liberal și al Partidului Popular European (PPE). De profesie economist, este de 12 ani eurodeputat la Bruxelles.

Primul mandat în Parlamentul European l-a câștigat pe listele Partidului Mișcarea Populară, formațiune politică fondată de fostul președinte Traian Băsescu.

A studiat la Academia de Studii Economice din București, și-a continuat studiile la Berlin, iar apoi a lucrat pentru trei ani în Parlamentul German. A fost negociator-șef și raportor al Parlamentului pentru Bugetul Uniunii Europene din 2024.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.