Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este așteptată să prezinte pe 16 septembrie, în discursul anual privind Starea Uniunii Europene de la Strasbourg, propuneri pentru interzicerea accesului copiilor la social media.
Executivul UE a informat deja guvernele statelor membre să se aștepte la un anunț în septembrie, potrivit reprezentantului unui stat membru. Deocamdată nu este clar care va fi vârsta minimă propusă sau cum vor funcționa restricțiile în practică. Un oficial UE familiarizat cu dosarul a precizat că un grup de experți urmează să prezinte recomandări pe 13 iulie, dată până la care orientările politice nu pot fi anticipate.
Măsura ar reprezenta cel mai ferm angajament al Bruxellesului în direcția restricțiilor de vârstă pe social media, după luni de presiuni din partea Franței, Spaniei, Germaniei, Danemarcei și Greciei pentru o protecție online mai bună a minorilor. Protecția online a copiilor a devenit una dintre prioritățile celui de-al doilea mandat al von der Leyen, care a invocat în mai multe rânduri legislația australiană ca model, Australia adoptând prima lege din lume care interzice accesul pe social media persoanelor sub 16 ani, intrată în vigoare în decembrie anul trecut.
Luna trecută, guvernul britanic și-a anunțat intenția de a introduce o interdicție similară pentru persoanele sub 16 ani pe principalele platforme, cu măsuri așteptate să intre în vigoare în primăvara lui 2027.
La nivelul UE, Irlanda, care deține până la finalul anului președinția prin rotație a Consiliului — a făcut din siguranța online a copiilor una dintre prioritățile sale și pledează pentru o abordare europeană comună privind verificarea vârstei. Danemarca, între timp, încearcă să impună consimțământul părinților pentru accesul tinerilor sub 15 ani pe social media, fără să aștepte Bruxellesul.
Christel Schaldemose, vicepreședintă a Parlamentului European, i-a cerut șefei Comisiei să accelereze procesul. „Ea nu se mișcă repede și asta este o problemă. Discutăm despre acest subiect deja de mult timp”, a declarat Schaldemose.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.