FacebookTwitterLinkedIn

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat miercuri că propunerea sa, ce vizează un buget al Uniunii Europene de 2.000 de miliarde de euro pentru perioada 2028-2034, a fost concepută “pentru o nouă eră”.

Ursula von der Leyen a adăugat că planul propune o modificare a modului în care UE îşi organizează fondurile principale, în timp ce leagă strâns finanţarea de statul de drept şi menţine constante contribuţiile statelor membre, potrivit presei internaționale, citată de Agerpres.

Propunerea vizează triplarea bugetului pentru migraţie şi managementul frontierei precum şi dublarea fondului pentru cercetare Orizont, în timp ce 35% din buget ar urma să fie cheltuit pentru climă şi biodiversitate.

Este “cel mai ambiţios buget european propus vreodată”, a subliniat preşedinta Comisiei Europene.

În noul buget, Comisia face în mod clar din competitivitate o prioritate, pentru care alocă 451 miliarde de euro, confirmând atitudinea pro-companii a UE, în contextul tensiunilor comerciale cu SUA şi Donald Trump.

Potrivit Comisiei, 300 de miliarde de euro vor fi consacrate pentru veniturile fermierilor în perioada 2028-2034, pe fondul îngrijorărilor cu privire la noua formulă a Politicii Agricole Comune. În precedentul buget, 2021-2027, Politica Agricolă Comună, principalul capitol de cheltuieli al Uniunii Europene, reprezenta 387 miliarde de euro, din care 270 miliarde de euro sub formă de ajutoare directe pentru fermieri.

Un acord cu privire la noul buget UE are nevoie de sprijinul tuturor celor 27 de state membre şi aprobarea Parlamentului European.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.