Universitatea din Craiova a lansat o procedură de achiziție publică pentru continuarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a trei corpuri de clădire din complexul facultăților cu profil electric, valoarea estimate a contractului fiind de 15,82 milioane de lei, fără TVA.
Proiectul este finanţat prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, Prioritatea P6 – Educaţie modernă şi incluzivă, şi urmăreşte modernizarea infrastructurii educaţionale a Universităţii din Craiova.
Conform documentaţiei tehnice, lucrările includ intervenţii asupra construcţiilor şi instalaţiilor, montarea utilajelor şi echipamentelor tehnologice şi funcţionale, precum şi alte operaţiuni necesare finalizării investiţiei. Executantul va avea obligaţia să respecte documentaţia tehnică, autorizaţiile de construire şi cerinţele privind calitatea şi siguranţa lucrărilor.
Durata prevăzută pentru realizarea lucrărilor este de 24 de luni. Documentaţia stabileşte şi o perioadă de garanţie de minimum 60 de luni de la încheierea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.
Sursa foto: Universitatea din Craiova