Parlamentul European şi statele membre UE au ajuns marţi la un acord vizând interzicerea distrugerii articolelor de îmbrăcăminte nevândute. S-a convenit să transforme produsele sustenabile în noua normă din UE, pentru ca acestea să dureze mai mult şi să fie mai uşor de reparat şi reciclat.
Noul regulament convenit de negociatorii Parlamentului şi statelor membre UE conţine măsuri menite să pună capăt practicii risipitoare şi dăunătoare mediului de distrugere a produselor de consum nevândute.
Companiile vor trebui să ia măsuri pentru a preveni această practică, iar legiuitorii au introdus o interdicţie directă privind distrugerea produselor textile şi de încălţăminte nevândute, cu derogări pentru întreprinderile mici şi o perioadă de tranziţie pentru cele mijlocii, notează Agerpres.
În plus, întreprinderile mari vor trebui să oficializeze în fiecare an câte produse de consum nevândute elimină şi motivele. Se preconizează că acest lucru va descuraja puternic întreprinderile să se implice în această practică.
Patronatul european a salutat acordul convenit marţi dar în acelaşi timp s-a declarat preocupat de noile constrângeri administrative.