Uniunea Europeană intenţionează să-şi mărească obiectivul privind combaterea încălzirii globale din Acordul de la Paris, referitor la schimbările climatice, deşi este puţin probabil ca modificarea să aibă loc la timp pentru summitul climatic al ONU din acest an.
Un proiect al mandatului de negociere al UE pentru summitul COP27 din noiembrie, văzut de Reuters, arată că blocul celor 27 de ţări intenţionează să-şi actualizeze ”contribuţia determinată la nivel naţional” (NDC), contribuţia pe care fiecare ţară o are la acordul de la Paris din 2015 pentru a preveni impactul schimbărilor climatice.
UE, al treilea emiţător de emisii poluante din lume, s-a angajat să îşi reducă emisiile nete cu 55% până în 2030, faţă de nivelurile din 1990, acesta fiind unul dintre cele mai ambiţioase obiective dintre marile economii ale lumii, notează news.ro.
Oficialii UE speră că va fi posibilă atingerea acestui obiectiv cu câteva puncte procentuale mai mult. Acest lucru se datorează faptului că pachetul de politici climatice al blocului a fost conceput în iulie 2021 pentru a atinge obiectivul de 55% de emisii, iar unele dintre ele au devenit de atunci mai ambiţioase.