FacebookTwitterLinkedIn

Uniunea Europeană ar putea renunța la gazele ruseşti în următoarele şase până la 12 luni, prin înlocuirea lor cu gaze naturale lichefiate din SUA.

În acest sens, Chris Wright, secretarul american al Energiei, a subliniat că Washingtonul şi-a comunicat deja poziţia către oficialii UE în cursul acestei săptămâni, transmite Reuters.

Blocul comunitar discută în prezent o serie de propuneri legale pentru a elimina importurile de petrol şi gaze din Rusia, începând din luna ianuarie 2028, cu o interdicţie vizând încheierea de noi contracte pe termen scurt, care ar urma să intre în vigoare de anul viitor.

“Cred că asta ar putea fi făcut foarte uşor în decurs de 12 luni, poate chiar şase luni”, a spus Chris Wright întrebat cât de rapid ar putea UE să renunţe la gazele naturale ruseşti. “Cu siguranţă mi-am exprimat opinia că am putea să o facem mai repede. Noi, americanii, am putea să o facem mai repede şi cred că ar fi bine dacă aceste date ar fi aduse şi mai mult în faţă. Nu ştiu dacă acest lucru se va întâmpla, dar asta s-a discutat”, a spus Chris Wright, făcând referire la întâlnirea lui cu comisarul Jorgensen.

SUA au început să crească presiunile asupra Europei pentru a reduce veniturile Moscovei din exporturile de energie, în încercarea de a pune capăt războiului din Ucraina. În calitate de cel mai profitabil produs exportat de Rusia, gazele naturale au ajutat la finanţarea războiului din Ucraina.

Jorgensen a spus joi că este inacceptabil ca UE să continue să importe energie din Rusia, dar a adăugat că obiectivul privind renunţarea din 2028 este unul ambiţios şi ar asigura că ţările UE nu se vor confrunta cu o explozie a preţurilor la energie sau crize de aprovizionare, între timp.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat zilele trecute că blocul comunitar analizează o renunţare mai rapidă la combustibilii ruseşti, în cadrul unor noi sancţiuni impuse Moscovei, fără a oferi detalii cu privire la modul în care Bruxelles va acţiona.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.