FacebookTwitterLinkedIn

Uniunea Agențiilor de Publicitate din Romania (UAPR) are, începând de pe 14 aprilie 2022, un nou Consiliu Director, ales de către Adunarea Generala a Membrilor. Dana Nae Popa, Managing Director pastel, a fost aleasă în funcția de președinte al asociației pentru urmatorii trei ani.

Noul Consiliu Director îl are ca vicepresedinte pe Stefan Iordache (Lion Communication), iar membrii sunt: Dana Bulat (United Media Services), Andrei Cohn (Cohn & Jansen Advertising), Ionuț Datcu (WOPA Communication), Bogdan Sântea (FCB Bucharest), Cătălin Găitănaru (Mindshare Media).

Dana Nae Popa, președintele Uniunii Agențiilor de Publicitate din Romania: „Le mulțumesc colegilor de breaslă pentru încrederea oferită. După 4 ani în care am fost membru UAPR, sunt bucuroasă să accept acest rol, și știu că, împreună cu noul board, cu actualii și viitorii membri UAPR, vom contribui la a face industria de publicitate un pic mai bună. În această formulă, vom demara acțiuni noi, care să aducă valoare adăugată domeniului nostru, dar vom continua și proiectele care și-au dovedit în timp beneficiile pentru industrie. Etica, transparența, empatia, onestitatea și pasiunea pentru acest domeniu sunt pilonii pe care mi-am bazat activitatea, atât în perioada în care mi-am desfășurat studiile, cât și în businessul pe care l-am fondat și îl conduc. Aceaste valori mă vor ghida și în noul și onorantul mandat”.

De asemenea, UAPR își propune să mențină colaborarea cu European Association of Communications Agencies (EACA), cel mai important for european de comunicare, dar și cu toate asociațiile importante locale – IAA, IAB, ARMA, BRAT, ARA, RAC etc.

Adunarea Generala a aprobat raportul de activitate pentru mandatul 2020-2022, precum și o actualizare a statutului asociației.

Uniunea Agențiilor de Publicitate din Romania (UAPR) este asociația profesională care reunește cele mai importante agenții de publicitate și media din industrie.

Fondată în 2000, UAPR urmărește apărarea intereselor agențiilor de publicitate, dezvoltarea și profesionalizarea industriei și promovarea unor standarde profesionale de referință.

UAPR reprezintă o sursă de educație pentru profesioniștii din industrie și urmarește promovarea unor standarde profesionale care să fie acceptate și asumate de cei 31 de membri ai săi, pentru a asigura astfel calitatea serviciilor oferite clienților.

În acest sens, asociația sustine adoptarea unor Ghiduri de Bune Practici în industrie.

Obiectivul UAPR este acela de a crește transparența și standardele în comunicare, de a mări capacitatea de auto-reglementare a industriei și de a pune Romania pe harta internațională prin deschiderea catre colaborari cu alte țări.

UAPR este membră a Asociației Europene a Agențiilor de Comunicare (EACA).