FacebookTwitterLinkedIn

Unilever intenționează să reducă unul din trei locuri de muncă în birourile sale din zona Europei.

Aceasta ar însemna că gigantul din industria FMGC va renunța în total la un număr de 3.200 de locuri de muncă, notează RetailDetail.eu, citând Financial Times.

Până în acest moment, oficialii companiei nu au precizat însă în care dintre reprezentanțele sale vor avea loc aceste concedieri. Așadar, în următoarele săptămâni, reprezentanții Unilever vor intra în discuții cu angajații afectați de această decizie.

Toate aceste dezvăluiri au fost făcute de Financial Times, care a reușit să acceseze un mesaj video al directorului de resurse umane al companiei, Constantina Tribou.

În acest mesaj, Tribou spunea că reorganizarea face parte din „strategia de dezvoltare” anunțată de Unilever în luna martie. La acea vreme, Unilever menționa că va reduce 7.500 de poziții la nivel global.

În Europa, Unilever are peste 10.000 de angajați în zona de birouri.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.