Grupul Unilever a anunțat planuri pentru construirea unui nou centru global de inovație în Statele Unite, investiție estimată la aproximativ 270 de milioane de dolari (232 milioane de euro), într-un proiect pe termen lung care include și cheltuieli de capital de circa 50 de milioane de dolari.
Noul centru, scrie European Supermarket Magazine, va fi amplasat în New Haven, Connecticut, și reprezintă cea mai mare investiție în cercetare și dezvoltare (R&D) realizată de companie în SUA în ultimii 40 de ani. Proiectul vine pe fondul investițiilor de aproximativ 15 miliarde de dolari realizate de Unilever în businessul său american în ultimul deceniu.
Potrivit companiei, centrul va deveni operațional în primăvara anului 2029 și va găzdui aproximativ 300 de angajați. Unilever mizează pe integrarea mai multor funcții de inovare într-o singură structură, de la formularea produselor și dezvoltarea aromelor, până la design de ambalaj și analiză de consumator.
„În spatele fiecărui produs Unilever se află știință de clasă mondială, combinată cu design, parfum și experiențe senzoriale care diferențiază brandurile noastre”, a declarat Richard Slater, directorul de cercetare și dezvoltare al companiei. Acesta a subliniat că noul centru va integra aceste capabilități pentru a accelera dezvoltarea produselor, cu ajutorul inteligenței artificiale.
Compania a ales New Haven datorită ecosistemului său de inovație în domeniul biosciențelor, cu acces la universități, institute de cercetare și companii tehnologice specializate în biotehnologie, AI și tehnologii avansate.
„Acest nou centru este locul în care vom inova la intersecția dintre știință, tehnologie și cultură”, a declarat Herrish Patel, președinte Unilever SUA și CEO al diviziei Personal Care America de Nord. Acesta a adăugat că Statele Unite devin un „centru de greutate” pentru activitatea companiei, atât pentru piața locală, cât și la nivel global.
Prin acest proiect, Unilever urmărește accelerarea procesului de inovare și consolidarea capacității de dezvoltare a produselor la scară globală.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.