Potrivit unor surse apropiate cazului, Roma a decis că nu va putea îndeplini cerinţele UniCredit cu privire la pachetul de recapitalizare de peste şapte miliarde de euro, deoarece astfel acordul ar fi „prea punitiv” pentru plătitorii italieni de taxe, notează Reuters.
Practic, punctele care ar fi blocat finalizarea tranzacției au ținut de divergenţele privind nivelul şi costurile reducerilor de locuri de muncă la Monte dei Paschi, precum şi problema de contabilitate privind modul în care UniCredit calculează valoarea ajustărilor la datoriile MPS, informează și Agerpres.
O altă sursă care a dorit să-și păstreze anonimatul a punctat că părțile au ajuns la concluzia că este imposibil să ajungă la un acord pe baza condiţiilor stabilite în iulie. Noul director general al UniCredit, Andrea Orcel, a pus condiţia ca preluarea Monte Paschi să nu afecteze rezervele de capital ale UniCredit şi, în plus, ca banca pe care o conduce să fie protejată de riscurile legale şi alte riscuri potenţiale de credit care au legătură cu Monte Paschi.
Până în prezent, atât UniCredit, cât și Trezoreria italiană nu au dorit să comenteze informaţia.
În luna iulie a acestui an, UniCredit a anunţat în mod oficial că a demarat discuţiile pentru preluarea Monte dei Paschi, cea mai veche bancă din lume. După ce a salvat de la faliment MPS în 2017, în schimbul a 5,4 miliarde de euro, Trezoreria italiană a promis că îşi va reduce participaţia de 64% până la jumătatea anului 2022, cel mai târziu.
Grupul UniCredit este prezent în 17 ţări, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi.