FacebookTwitterLinkedIn

UniCredit, a doua mare bancă din Italia, a anunțat internalizarea afacerilor sale de asigurări de viață și intenția de a aplica pentru statutul de conglomerat financiar, care ar permite grupului să beneficieze de reglementări favorabile de capital, cunoscute sub numele de „compromisul danez”, potrivit Agerpres.

Sub conducerea CEO-ului Andrea Orcel, UniCredit a achiziționat recent părțile deținute de CNP Assurances și Allianz în societățile mixte de asigurări din Italia, preluând controlul total asupra acestora. Cele două entități vor funcționa sub numele UniCredit Life Insurance (fosta colaborare cu CNP) și UniCredit Vita Assicurazioni (fosta colaborare cu Allianz), urmând să fuzioneze în 2026. Ambele vor fi coordonate de Alessandro Santoliquido, șeful diviziei de asigurări.

UniCredit estimează că va genera venituri anuale suplimentare de circa 400 milioane de euro din activitatea de asigurări până în 2027, comparativ cu nivelul din 2024.

Grupul va solicita statutul de conglomerat financiar, ceea ce implică o supraveghere suplimentară, dar permite aplicarea „compromisului danez” – un cadru de reglementare care a devenit permanent în legislația UE și care reduce presiunea asupra capitalului pentru băncile ce dețin asigurători. Acesta permite băncilor să evalueze riscurile aferente activelor din sectorul asigurărilor fără a fi nevoite să deducă integral respectivele expuneri din capitalul propriu.

În paralel, UniCredit își păstrează parteneriatul cu Allianz pe segmentul asigurărilor generale, prin intermediul societății mixte UniCredit Allianz Assicurazioni.

Deși săptămâna aceasta Andrea Orcel a anunțat că intenționează să diminueze gradual participația UniCredit la Assicurazioni Generali, speculațiile privind o eventuală achiziție a liderului italian în asigurări rămân vii, în contextul unei strategii mai largi de fuziuni și achiziții pe care Orcel o conduce. Recent, banca a acumulat o participație de 6,7% la Generali, descrisă de Orcel ca o „investiție financiară”, și a subliniat că UniCredit nu are în vedere tranzacții majore în asigurări în viitorul apropiat.

În schimb, banca ia în considerare achiziții punctuale pentru extinderea portofoliului de produse și consolidarea prezenței pe piețele-cheie. UniCredit are în prezent o participație de 28% în banca germană Commerzbank AG și a lansat o ofertă de preluare a Banco BPM, într-o ofensivă M&A care conturează ambițiile internaționale ale băncii italiene.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.