Un hackathon fintech organizat la Iași de UniCredit Bank și Romanian Creative Week a adus împreună 50 de studenți care au lucrat timp de 48 de ore la dezvoltarea unor soluții digitale pentru sectorul bancar, într-un context în care instituțiile financiare accelerează investițiile în inteligență artificială și servicii personalizate.
Competiția, desfășurată în perioada 15-16 mai la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a avut ca temă dezvoltarea unei aplicații web cu un AI Financial Coach integrat, capabil să ofere recomandări financiare personalizate utilizatorilor.
Evenimentul reflectă o tendință mai amplă din sectorul bancar, unde marile instituții financiare încearcă să atragă competențe din zona tehnologiei și să testeze soluții de automatizare și AI într-o piață tot mai competitivă.
Potrivit organizatorilor, participanții au fost împărțiți în echipe mixte de programare, design și marketing, iar proiectele au fost evaluate de un juriu format din specialiști fintech și reprezentanți ai mediului academic.
Tema aleasă în acest an – un asistent financiar bazat pe inteligență artificială – vine pe fondul extinderii accelerate a instrumentelor AI în banking, atât pentru automatizarea interacțiunii cu clienții, cât și pentru personalizarea produselor financiare.
„Pentru majoritatea antreprenorilor și clienților, provocarea nu mai este dacă vor folosi AI, ci cât de repede pot integra aceste tehnologii în activitatea de zi cu zi”, a declarat Tsvetelin Minchev, Digital & Information Director UniCredit Bank .
CEO-ul UniCredit Bank, Mihaela Lupu, a descris hackathonul drept o investiție în formarea viitoarelor competențe pentru industria financiară și pentru ecosistemul local de tehnologie.
Competiția a fost câștigată de echipa „Unico”, care a propus o soluție de AI dedicată atragerii și educării financiare a clienților. Proiectul a fost recompensat cu un premiu de 2.500 de euro. Alte două echipe au fost premiate pentru aplicații axate pe administrarea finanțelor de familie și asistență virtuală pentru noii clienți bancari.
Evenimentul face parte din strategia mai amplă prin care băncile încearcă să se apropie de mediul universitar și să recruteze competențe digitale într-un moment în care cererea pentru specialiști în AI, analiză de date și produse digitale este în creștere.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.