UniCredit Bank anunță lansarea Prime, o nouă ofertă de servicii și beneficii creată pentru clienții care își doresc o experiență bancară personalizată, acces ușor și rapid la servicii exclusive, sprijin dedicat în gestionarea finanțelor personale. Lansată în România ca parte a modelului regional Prime by UniCredit, noua soluție reflectă angajamentul băncii de a combina tehnologia digitală cu valoarea relațiilor umane, prin intermediul unui bancher dedicat, precum și cu avantajele unor produse și servicii adaptate clienților cu un nivel ridicat de implicare financiară.
Lansarea Prime by UniCredit este susținută prin dezvoltarea unei infrastructuri dedicate în cadrul sucursalelor băncii. În acest context, UniCredit Bank a inaugurat o noua unitate, Sucursala Dorobanți care include birouri Prime special amenajate, oferind clienților un spațiu dedicat interacțiunilor directe cu experții în servicii bancare.
„Prin Prime, ne propunem să oferim mai mult decât produse și servicii financiare. Construim o experiență în care expertiza unui bancher dedicat, accesul rapid la servicii și beneficiile relevante pentru stilul de viață al clienților se reunesc într-o soluție completă. Prime by UniCredit înseamnă atenție, încredere și o experiență bancară construită în jurul nevoilor și obiectivelor financiare ale clienților, pentru o relație de lungă durată.” a declarat Antoaneta Curteanu, Vicepreședinte Executiv Retail la UniCredit Bank.
Prin oferta Prime, clienții au acces la o experiență bancară completă, care include conturi curente în lei, euro și dolari SUA, card de debit Mastercard Platinum, retrageri nelimitate de numerar de la ATM-uri din țară și din străinătate, precum și operațiuni bancare curente fără griji. Soluția oferă, de asemenea, acces la încasări și plăți interbancare în lei și la plăți electronice în lei și valută prin canalele digitale ale băncii, contribuind la o experiență financiară simplă, flexibilă și adaptată nevoilor clienților.
Prin cardul Mastercard Platinum, clienții se bucură de o serie de beneficii premium dedicate călătoriilor și unui stil de viață activ, printre care asigurare gratuită de călătorie în străinătate, acces gratuit în peste 1.800 de lounge-uri din aeroporturi naționale și internaționale eligibile prin programul Priority Pass, serviciul Fast Track pentru acces rapid prin controlul de securitate în aeroporturile partenere, precum și serviciul Global Data Roaming, care oferă acces la internet mobil în timpul călătoriilor în peste 120 de țări. În plus, clienții beneficiază de alte avantaje și experiențe exclusive oferite de Mastercard.
Totodată, clienții au acces la programul de loialitate UniCredit X Priceless, prin care acumulează puncte pentru tranzacțiile eligibile și le pot transforma în cashback la comercianții parteneri.
Costuri adaptate nivelului de relaționare cu banca
Oferta Prime by UniCredit este concepută pentru a recompensa clienții care aleg să își consolideze relația financiară cu UniCredit. Cu cât nivelul de implicare este mai ridicat, prin activele deținute și veniturile încasate în cont, cu atât costul este mai avantajos:
- 0 lei/lună pentru clienții cu economii și investiții totale de minimum 500.000 lei (sau echivalent în valută) sau pentru cei care încasează venituri lunare de minimum 15.000 lei (sau echivalent în valută) și dețin economii și investiții de minimum 150.000 lei (sau echivalent în valută);
- 30 lei/lună pentru clienții cu venituri de minimum 15.000 lei și economii și investiții sub 150.000 lei sau pentru clienții cu economii și investiții cuprinse între 250.000 lei și 500.000 lei;
- 60 lei/lună în orice altă situație;
Prin această structură flexibilă, oferta Prime le oferă clienților posibilitatea de a accesa beneficiile unei soluții bancare complete, la un cost adaptat relației financiare pe care o au cu UniCredit Bank. În primele trei luni de la aderare, aceștia se pot bucura de toate avantajele Prime, fără niciun cost, pentru a descoperi, în propriul ritm, valoarea adusă de această experiență.
Campanie specială de lansare
Pentru a marca lansarea ofertei, UniCredit Bank desfășoară, în perioada 1 iulie – 30 septembrie 2026, campania „Bun venit în oferta Prime”, dedicată atât clienților noi care aleg oferta Prime, cât și clienților existenți care fac upgrade la aceasta.
În cadrul campaniei, clienții eligibili pot beneficia de recompense totale de până la 1.000 de lei cashback, prin utilizarea cardului de debit Mastercard inclus în ofertă, constituirea de depozite la termen și accesarea unor soluții investiționale disponibile în portofoliul UniCredit Bank.
Inițiativa susține obiectivul băncii de a încuraja economisirea, investițiile și utilizarea integrată a serviciilor bancare, oferind clienților beneficii financiare suplimentare încă de la începutul relației lor cu UniCredit Bank.
Clienții interesați pot afla mai multe informații despre oferta Prime by UniCredit și condițiile de eligibilitate pe www.unicredit.ro/prime sau în orice sucursală UniCredit Bank.