UniCredit Bank România vine cu o nouă ofertă de economisire pentru persoanele fizice, oferind o dobândă de 6,30% pe an pentru depozitele în lei constituite pe o perioadă de 12 luni, exclusiv din fonduri noi, prin aplicația de Mobile Banking. Suma minimă necesară pentru constituirea depozitului este de 3.000 de lei.
Oferta este disponibilă în perioada 30 ianuarie 2026, ora 09:00 – 31 martie 2026, ora 17:00, iar depozitele pot fi deschise direct din aplicația Mobile Banking, din secțiunea „Economisire și Investiții”. Valoarea fondurilor noi eligibile este calculată în raport cu totalul sumelor deținute de client în conturile UniCredit la începutul campaniei.
În același timp, banca oferă și o dobândă de 3,50% pe an pentru valoarea totală a contului de economii, constituit din minimum 2.000 de lei, din fonduri noi eligibile.
Pe lângă oferta dedicată fondurilor noi, UniCredit Bank menține dobânzi competitive și pentru depozitele standard în lei, constituite prin Mobile sau Online Banking. Astfel, pentru depozitele pe trei luni dobânda este de 5% pe an, pentru cele pe șase luni de 5,30% pe an, iar pentru depozitele pe 12 luni de 5,50% pe an.
„Începutul de an este, pentru mulți clienți, un moment de planificare financiară. Prin oferta noastră de depozite la termen cu dobânzi competitive și scadențe variate, ne dorim să sprijinim clienții în gestionarea eficientă a lichidităților și să încurajăm economisirea într-un mod simplu și accesibil”, a declarat Antoaneta Curteanu, Vicepreședinte Executiv Retail al UniCredit Bank România.
Condițiile de eligibilitate ale campaniei și detalii suplimentare privind definiția fondurilor noi sunt disponibile pe site-ul UniCredit Bank, în secțiunea Economisire și Investiții. Pe lângă produsele de economisire clasice, banca pune la dispoziția clienților și soluții de investiții prin platforma onemarkets Fund.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.