Șeful UniCredit, Andrea Orcel, a anunțat vineri că banca italiană este tot mai aproape de a-și retrage oferta de preluare a rivalei mai mici Banco BPM, din cauza obstacolelor impuse de Guvernul italian, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.
Deși UniCredit a primit în aprilie aprobarea Băncii Centrale Europene pentru tranzacția estimată la 14 miliarde de euro, Orcel a declarat într-un interviu acordat publicației La Repubblica că perspectivele rămân incerte. „Vom continua să încercăm să depășim problemele, dar dacă nu reușim, ceea ce este extrem de probabil, ne vom retrage”, a spus CEO-ul UniCredit.
Printre condițiile impuse de autorități se numără renunțarea la operațiunile din Rusia, solicitare care vine și din partea BCE. Orcel a subliniat că banca a făcut deja pași importanți în această direcție. „Nicio altă bancă nu și-a redus atât de mult expunerea pe Rusia. Am făcut mai mult decât ne-a cerut BCE. Totuși, niciuna dintre ofertele de cumpărare – fie din Rusia, fie din Occident – nu a fost acceptabilă”, a explicat el.
UniCredit a pus deoparte fonduri pentru a acoperi eventualele pierderi în cazul naționalizării activelor sale din Rusia.
În paralel, tentativa de preluare a băncii germane Commerzbank AG a fost blocată atât de Guvernul german, cât și de conducerea băncii. Orcel a transmis că UniCredit va rămâne, pentru moment, un simplu investitor, dar va urmări cu atenție evoluția Commerzbank.
Chiar și fără achiziții, banca italiană rămâne ambițioasă: „Viitorul nostru este luminos, cu sau fără fuziuni și achiziții”, a precizat Orcel.
Oferta pentru Banco BPM face parte dintr-o strategie mai largă a UniCredit de expansiune agresivă sub conducerea lui Orcel, veteran în domeniul M&A. Grupul a acumulat deja o participație de 28% la Commerzbank și 6,7% la gigantul italian de asigurări Generali.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.