FacebookTwitterLinkedIn

Cetatea Oradea a devenit epicentrul regional al inovației financiare, odată cu cea de-a patra ediție a UNCHAIN Festival. Evenimentul a reunit, ca în fiecare an, un ecosistem divers format din fintech-uri, bănci, companii de asigurări, procesatori de plăți, autorități de reglementare, startup-uri, investitori și lideri tehnologici din Europa Centrală și de Est. Timp de două zile, în perioada 17–18 iunie 2025, ideile cu impact și parteneriatele relevante au animat un cadru dinamic, unde colaborarea a fost cuvântul-cheie.

Pe măsură ce ecosistemul fintech din Europa Centrală și de Est intră într-o fază de consolidare și maturizare, UNCHAIN Festival a devenit scena preferată pentru anunțuri strategice. În cadrul ediției din acest an, Global Payments Europe, Lendox și Visa au prezentat un parteneriat strategic menit să simplifice accesul IMM-urilor la finanțare, prin valorificarea inteligenței artificiale și a datelor de plată. Inițiativa îmbină tehnologia de analiză a riscului dezvoltată de Lendox cu rețeaua globală Visa și expertiza în procesare a Global Payments Europe, deschizând astfel noi perspective pentru creditarea inteligentă și colaborarea transfrontalieră.

Alexandra Pollack, Fodator & CEO UNCHAIN. “Anul acesta ne-a arătat tuturor că viitorul finanțelor în Europa Centrală și de Est nu va fi conturat de jucători individuali, ci de ecosisteme. Vom modela noua realitatea a industriei pe acest fundament care se bazează pe încredere, viteză și scop comun.”

„În calitate de partener strategic dedicat încă de la prima ediție, Visa susține viziunea UNCHAIN de a consolida reziliența regională, de a crea punți între sectoarele financiare tradiționale și cele emergente și de a accelera creșterea pieței. Așteptăm cu interes să continuăm această colaborare, contribuind împreună la construirea unui ecosistem financiar mai conectat și mai inovator în regiune”, declară Cătălin Crețu, General Manager pentru România, Croația, Slovenia și Bulgaria la Visa.

Finanțele viitorului în plină desfășurare

Peste 60 de sesiuni din cadrul festivalului UNCHAIN au abordat atât tehnologii noi, cât și teme de reglementare complexe, reflectând dorința pe care o are regiunea pentru acțiune concretă. De la inteligența artificială la plățile instant, discuțiile au combinat inovația cu întrebări esențiale despre stablecoins, monede digitale și modul în care fintech-ul evoluează diferit în Europa Centrală și de Est.

Plățile viitorului creează spațiu pentru inovație și creștere

Prezent la UNCHAIN, ecosistemul de plăți din Europa Centrală și de Est a evidențiat ritmul accelerat al inovației, alimentat de infrastructura în timp real și parteneriate strategice.

BLIK, PayU și BNR au prezentat, într-un panel, cum inovația locală se poate extinde la nivel regional. Permițând utilizatorilor să plătească instantaneu cu telefonul, chiar și fără un card fizic, BLIK e ușor de folosit și sigur. Este un pas important înainte în interconectarea ecosistemelor de plăți din regiune și în aducerea de soluții practice și dovedite pe noi piețe.

Visa Direct a ieșit în evidență cu tehnologia sa de „push payments”, care permite transferuri de bani rapide, sigure și fără granițe – o soluție ce deschide noi oportunități atât pentru fintech-uri, cât și pentru bănci. În același timp, jucători regionali au prezentat tehnologii avansate în domenii precum orchestrarea plăților, embedded finance și acquiring, conturând viitorul pieței financiare digitale din regiune.

De la soluția inovatoare de POS-sharing propusă de SIBS Romania, care optimizează infrastructura de plată în retailul multi-brand, până la integrarea omnichannel dintre Payten Romania și Auchan, ori viziunea Worldline Financial Services pentru un ecosistem financiar deschis, sigur și interoperabil – toate aceste inițiative au transmis un mesaj clar: Europa Centrală și de Est nu mai joacă rolul de follower, ci contribuie activ la definirea noii generații de servicii financiare.

Cloud, Ai și asaltul băncilor în era digitală

Track-ul dedicat Transformării Digitale din cadrul UNCHAIN a arătat că inovația financiară din CEE devine noua infrastructură de bază. Raiffeisen Bank a demonstrat potențialul agilității în cloud prin parteneriatul cu AWS, în timp ce Garanti BBVA a evidențiat forța AI-ului conversațional prin GIA – asistentul său virtual disponibil 24/7, construit pe nevoile reale ale clienților. Banca Transilvania a prezentat, alături de Finshape, modul în care BT GO stabilește noi standarde în mobile banking.

Sesiunile au pus accent pe gândirea modulară și experiențele bancare de nouă generație. Jucători precum Natech și Snappi au arătat cum platformele mobile, construite „de la zero” și centrate pe utilizator, pot concura direct cu giganții tradiționali. Un panel cu BRD Groupe Société Générale, Payten Romania, Visa, Symphopay și Transfond a evidențiat cum tehnologiile ce creează soluții cu procesare instantanee și instrumentele inteligente de lichiditate transformă plățile corporate. Discuția a subliniat importanța unei infrastructuri agile și a unei gestiuni digitale a cashflow-ului pentru eficiența și competitivitatea companiilor în ecosisteme multi-canal.

FORT a adus în prim-plan importanța securității cibernetice în timp real, în contextul unui sistem tot mai interconectat, iar Namirial s-a remarcat drept un facilitator cheie pentru onboarding digital și adoptarea portofelelor EUDI, conectând politica europeană cu implementarea scalabilă, adaptată piețelor locale.

Finanțele se întâlnesc cu economia reală

Nou introdus în cadrul UNCHAIN, conceptul de Fintersections a explorat una dintre cele mai interesante tendințe din finanțele contemporane: convergența tot mai strânsă dintre servicii financiare, tehnologie și industrii tradiționale. Concluzia? Finanțele funcționează cel mai bine atunci când se conectează la activitățile reale ale oamenilor.

În verticala Fleet & Fuel, companii precum Eurowag, E100 și Global Payments Europe au arătat cum plățile, asigurările, taxele de drum și creditarea sunt integrate direct în experiența șoferilor – transformând platformele logistice în ecosisteme financiare complete.

În Retail, soluțiile BNPL continuă să câștige teren cu Klarna și Twisto, în timp ce eMAG a atras atenția cu HeyBlu, cu care și-a făcut intrarea hotărât în zona fintech. Inovațiile de integrare financiară și loialitate prezentate de Auchan și Pluxee au demonstrat cum strategia de plată devine un motor central de creștere. În Agricultură, discuțiile s-au concentrat pe facilitarea accesului la finanțare pentru IMM-uri. Agricover și NHR Agro au subliniat cum creditarea personalizată și agricultura de precizie trebuie să meargă mână în mână, iar platforme precum Lande deschid noi canale de capital pentru unul dintre cele mai subfinanțate sectoare din regiune.

Asigurările au devenit iarăși cool la unchain

Sectorul de asigurări s-a dovedit a fi unul dintre cele mai dinamice la UNCHAIN, demonstrând cum tehnologia și colaborarea rescriu regulile jocului. De la automatizarea daunelor cu ajutorul AI-ului și produse modulare, la modele de distribuție integrată care ating rate de conversie de până la 18%, discuțiile au arătat clar că Europa Centrală și de Est nu recuperează teren, ci face salturi curajoase. Companii precum FlowX.AI, InsurWiz și Eazy Asigurări au ilustrat cum insurtech-ul poate scala rapid, în timp ce jucători ca RebelDot și Campion Broker au vorbit despre personalizare și automatizare deja implementate.

Schimbările de reglementare, inclusiv relansarea discuțiilor despre open insurance prin propunerea FiDA a UE, dau un nou impuls acestui domeniu în transformare. După cum a subliniat Erik Barna, „distribuția se mută rapid de la proiecte pilot la scalare, în piețe precum România și Balcanii de Vest, iar produsele integrate deschid accesul la asigurări pentru populații care anterior nu erau acoperite”. Mesajul este clar: în CEE, asigurările trec de la conservatorism la o reinventare curajoasă.

Câștigătorii UNCHAIN Awards

Mifundo a câștigat turneul startup-urilor UNCHAIN cu o soluție de creditare transfrontalieră care reduce decalajele de acces la finanțare pentru est-europenii care lucrează în străinătate. Prin integrarea datelor din peste 70% dintre instituțiile de credit europene, platforma ajută băncile să ofere împrumuturi cetățenilor reveniți acasă, un pas esențial atât pentru incluziunea financiară, cât și pentru dezvoltarea bancară regională.

Banca Transilvania a fost desemnată Digital Bank of the Year, premiu acordat de Visa, pentru inovația centrată pe client prin platforma BT GO. Banca Transilvania este o companie care oferă servicii bancare rapide, intuitive care integrează inteligența artificială pentru milioane de clienți, ridicând standardele pentru ceea ce înseamnă banking-ul modern.

Viitorul finanțelor în Europa Centrală și de Est

UNCHAIN 2025 a evidențiat rolul activ pe care Europa Centrală și de Est îl joacă în modelarea viitorului financiar. Băncile centrale din România, Croația, Slovenia și Cehia au demonstrat cum construiesc infrastructuri de plăți instant, cu costuri reduse, și susțin inovația incluzivă.

Discuțiile au vizat și utilizarea tehnologiilor blockchain în piețele de capital, cu exemple concrete oferite de Binance și Pekao Bank, care au arătat cum reglementări precum MiCA permit aplicarea reală a acestor soluții. În zona de asset management, CEOs din fintech au subliniat că încrederea, viteza și simplitatea sunt noile criterii esențiale pentru investitorii de azi. Mesajul general: progresul real apare atunci când autoritățile de reglementare, startup-urile și instituțiile financiare lucrează împreună – nu separat – pentru a debloca capitalul, a construi ecosisteme reziliente și a crea condiții echitabile pentru inovația transfrontalieră.

Așa cum a rezumat Rik Coeckelbergs, autorul volumului The New Ethos in Banking: „Toată lumea crede despre UNCHAIN că este relaxat și relevant. Festivalul chiar reușește să combine ideile serioase cu conexiuni autentice.”

UNCHAIN Festival este principalul eveniment care aduce împreună sectoarele financiar și tehnologic din Europa Centrală și de Est, devenind o platformă regională de colaborare între industrii și de susținere a inovației.