Una dintre puținele capodopere majore ale lui J.M.W. Turner aflate încă în proprietate privată revine la Sotheby’s, la 12 ani după ce a stabilit recordul mondial de licitație al artistului. Rome, from Mount Aventine este estimată la aproximativ 50 de milioane de lire sterline, circa 66 de milioane de dolari.
De Irina Gologan
În 1836, Rome, from Mount Aventine intra în colecția lui Hugh Andrew Johnstone Munro of Novar, important colecționar britanic și apropiat al lui J.M.W. Turner. Potrivit unei relatări istorice citate de Sotheby’s, Munro i-ar fi plătit artistului 300 de lire sterline pentru lucrare. Aproape două secole mai târziu, aceeași pânză revine pe piață cu o estimare de 50 de milioane de lire. Sotheby’s va scoate lucrarea la licitație la Londra, pe 9 decembrie, în cadrul Old Master & 19th Century Paintings Evening Auction.
Înaintea vânzării, tabloul a revenit la Roma, fiind expus la Palazzo Rondinini, palatul baroc din secolul al XVIII-lea. Turner a vizitat Roma în 1819 și 1828, iar Rome, from Mount Aventine își are originile în cea de-a doua călătorie. Cercetările sugerează că pictorul ar fi început lucrarea chiar în Italia, finalizând-o ulterior la Londra și prezentând-o la Royal Academy în 1836. Văzut de pe Aventin, orașul se desfășoară într-o lumină aurie, dincolo de Tibru. Spre deosebire de alte reprezentări ale Romei realizate de Turner, care evocă epoci trecute, aceasta surprinde orașul contemporan artistului.

Julian Gascoigne, senior specialist în pictură britanică la Sotheby’s, vorbește despre lucrare ca despre marea „scrisoare de dragoste” a lui Turner adresată Romei. Fascinantă este și starea în care pictura s-a păstrat până astăzi. Lucrarea se află încă pe pânza originală, în rama originală, nu a fost recăptușită și nu a trecut prin intervenții de restaurare care să-i modifice suprafața. Sunt încă vizibile urmele pensulei și ale cuțitului de paletă, picături de vopsea și chiar amprentele degetelor lui Turner, detalii care oferă o perspectivă rară asupra procesului său de creație. Proveniența este la fel de spectaculoasă. În 1878, la vânzarea colecției Munro organizată de Christie’s, tabloul a fost cumpărat pentru 5.850 de guinee, echivalentul a 6.142 de lire și 10 șilingi, în numele lui Archibald Primrose, al 5-lea conte de Rosebery, viitor prim-ministru britanic, și al soției sale, Hannah de Rothschild, una dintre cele mai bogate femei din Marea Britanie a epocii.
Lucrarea a rămas în familia Rosebery mai bine de 130 de ani. În 2014, a revenit pe piață la Sotheby’s Londra. Estimată la 15 până la 20 de milioane de lire, a fost adjudecată pentru 30,3 milioane de lire, aproximativ 47,6 milioane de dolari la cursul vremii, stabilind recordul mondial de licitație pentru Turner, pe care îl deține și astăzi. În decembrie, Rome, from Mount Aventine ar putea să-și depășească propriul record. De la cele 300 de lire consemnate în secolul al XIX-lea, la 6.142 de lire în 1878, 30,3 milioane în 2014 și o estimare de 50 de milioane astăzi, evoluția valorii sale este remarcabilă.
Dincolo de cifre, marile opere ale lui Turner rămase în colecții private sunt extrem de puține. O pictură de asemenea calibru, cu o proveniență remarcabilă și într-o stare excepțională de conservare, ajunge foarte rar pe piață. Pe 9 decembrie, la Londra, vom afla cât valorează astăzi Roma lui Turner.