Ignacio Uriarte a venit în București pentru prima sa expoziție personală, Three Ways to Draw and One Way to Call for Attention, deschisă la Galeria Gaep. Am stat de vorbă cu artistul de origine spaniolă despre ce înseamnă să renunți la un job stabil și să te dedici artei, dar și despre banalul care ne înconjoară viețile zi de zi și în care, crede Uriarte, trebuie să căutăm stropul de magie.
Aș vrea să vorbim despre rădăcinile tale. Ești spaniol, dar te-ai născut în Germania. Care este povestea ta?
M-am născut în Germania, în 1972. Părinții mei sunt spanioli, dar am crescut în Germania. Familia extinsă trăiește în Spania și am petrecut multe vacanțe acolo. La 19 ani, m-am mutat în Spania și am stat vreme de opt ani în Barcelona și în Madrid. După aceea, vreo cinci ani în Mexic. Iar de 13 ani locuiesc în Berlin.
De care dintre cele două țări simți că aparții mai mult?
Mă simt legat, în egală măsură, de amândouă. Soția mea este de naționalitate spaniolă. Cred că mă bucur de un soi de biculturalism.
Care este primul moment în care te-ai întâlnit cu arta? Îți amintești ce ai desenat prima oară când ai pus mâna pe un creion?
Provin dintr-un context care nu are legătură cu arta. Am studiat administrarea afacerilor și am lucrat timp de mulți ani în birouri. Mă simțeam destul de frustrat pentru că nu eram foarte bun în munca mea. Am început să privesc ideea de muncă într-un mod mai creativ, dar nu aveam abilitățile artistice clasice. Mi-am dat seama că nu pot să mă fac pictor, dar că pot folosi tehnicile la care mă pricep. Mă descurc foarte bine să lucrez în Microsoft Excel, așa că am început să desenez acolo. După care, am continuat să experimentez folosind cele mai simple unelte: creionul și hârtia. Primul desen a fost un triptic pe care am făcut mâzgălituri. Ceva foarte similar cu lucrările din această expoziție.
Cum ai decis să renunți definitiv la serviciu și să faci artă?
După cum îți spuneam, nu excelam în ceea ce făceam. Când nu ești foarte bun, nu te poți bucura de munca ta. Am lucrat în corporații până când am simțit că nu mai rezist. Nu eram deloc fericit. Deși demisia nu părea o alegere foarte realistă, am hotărât să-mi dau șansa de a deveni artist full-time. Primii ani au fost dificili, pentru că mai mult cheltuiam decât produceam. Apoi am început să colaborez cu galerii și lucrurile s-au mai așezat.
Acum trăiești din ceea ce faci?
Da. Lucrez cu galerii din diverse țări, precum Germania, Spania, Italia, China, Islanda sau chiar România. Mai multe astfel de colaborări se transformă într-un salariu. Arta este un domeniu destul de instabil din punct de vedere financiar, dar reușesc să mă descurc.
Ai renunțat la jobul clasic, dar, paradoxal, lucrările tale vorbesc despre rutina care acaparează munca de birou.
La acel moment, m-am gândit că este un subiect pe care arta nu l-a abordat. Arta, în general, tratează teme majore, cum ar fi politica. Dar adeseori ignoră rutina de zi cu zi a oamenilor. Poate părea destul de limitat să vorbești despre activități banale, rutină și repetiție, dar ele relevă elemente universale. Unul dintre ele este ciclicitatea vieții în toate aspectele ei. Măsurăm timpul, totul se repetă, după zi urmează noapte și invers; ba chiar și politica se învârte în jurul noțiunilor de dreapta și de stânga. Toate acele lucruri mărunte care se petrec într-un birou pot fi transpuse și înțelese la un nivel global, un pic filosofic. Când schimbi unghiul din care privești, poți să descoperi potențial artistic în orice fel de acțiune.
Tehnicile pe care le folosești sunt destul de inedite. Explică-mi, mai detaliat, despre ce e vorba.
Când desenez, mă folosesc de linii drepte, cercuri, mâzgălituri, lucruri simple în general. În această expoziție, care este un fel de retrospectivă, am lucrat cu creioane obișnuite, dar și cu creioane folosite în desenul tehnic – ca acelea pe care le foloseau inginerii până acum 15 ani, cu markere permanente, exact ca acelea cu care artiștii de graffiti își fac semnătura. Ele sunt concepute pentru uz industrial, însă eu le iau aproape goale și amestec culorile dinăuntru. Apoi sunt desene la care am utilizat mașina de scris. Există, de asemenea, două lucrări realizate din timbre de la oficiul poștal. Ideea de a folosi timbre a pornit de la procesul de dactilografiere. Dactilografierea este o formă primitivă de imprimare. Fiecare literă necesită o mișcare mecanică. Exact ca atunci când lipești un timbru.
Însă fiecare lucrare din această expoziție este realizată dintr-un singur element: linii paralele, mâzgălituri, o literă anume sau un semn anume. Ideea este să te poți gândi la valoarea intrinsecă a unui element și în câte forme îl poți așeza sau combina. Ceea ce eu fac aduce un pic cu modul de lucru al oamenilor de știință. Ei restrâng foarte mult câmpul de cercetare, merg în profunzimea lucrurilor și descoperă tot ce se întâmplă acolo.
Cât de important este talentul în artă? Tu te consideri talentat?
Cred că sunt multe feluri în care poți fi talentat. Cineva care are abilități tehnice foarte bune nu e obligatoriu să devină un mare artist. Sigur că abilitățile contează, dar mai importantă este o idee, un vis la care ții în mod deosebit. Mare parte din munca artiștilor pe care îi admir are legătură cu viața lor, cu ceea ce au trăit, cu experiențele pe care le-au avut, ba chiar cu suferința prin care au trecut. Să-ți iei inspirația din propria viață te ajută să fii original. Nu poți să repeți aceeași formulă. E bine să folosești referințe artistice, dar trebuie să adaugi ceva în plus. Să inovezi într-o oarecare măsură. Dacă vorbim despre talentul meu, cred că sunt foarte bun în ceea ce privește gestionarea spațiului, pentru că am făcut multe expoziții. Pentru că mă interesează scenariul de film, cred că mă pricep să structurez conținut și să găsesc moduri noi și logice de a pune în practică o idee. Din activități independente, poți construi un întreg.
Este mai greu să fii artist decât angajat într-o corporație? Ai mai multă libertate sau responsabilitatea apasă mai tare?
În majoritatea meseriilor, dacă ai o pregătire medie, găsești un loc de muncă bun, cu un salariu pe măsură, cel puțin în Germania. Dar dacă ești un artist de nivel mediu, lucrurile nu stau la fel. Lumea are nevoie de un anumit număr de artiști. Un artist depinde de o piață care este foarte exclusivistă. Sunt foarte fericit că pot să fac artă. Dar a fost norocul la mijloc.
Este totul despre noroc?
Nu neapărat. Este greu de zis. Dar nu cred că este doar noroc chior. Este, mai degrabă, vorba de o anumită atitudine. Dacă ești perseverent și crezi sincer în ceea ce faci, există o șansă reală să reușești.
