FacebookTwitterLinkedIn

Senatorul Thom Tillis, republican ce reprezintă statul Carolina de Nord, pune sub semnul întrebării justificarea legală a livrărilor de motorină rusească către piața americană și internațională. Acestuia i se mai alătură și alte voci din partid, printre care și Mike Pence, fost vicepreședinte SUA în primul mandat al lui Trump.

„Consider că există argumente întemeiate pentru a afirma că președintele nu respectă legea”, a declarat Tillis, care își va încheia mandatul în Senat în luna ianuarie.

Pe de altă parte, însă, Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a apărat decizia administrației Trump, afirmând că înțelegerea va fi pusă în aplicare în baza prerogativelor legale existente și că ar putea aduce beneficii consumatorilor americani.

„Vom face acest lucru folosind toate prerogativele legale de care dispunem”, a declarat Bessent pentru Fox News, respingând criticile potrivit cărora legislația privind sancțiunile împotriva Rusiei ar împiedica aplicarea acordului.

Tillis nu este însă singurul republican care a criticat înțelegerea. Reprezentantul Don Bacon, din Nebraska, a afirmat vineri că sprijinirea economiei de război a președintelui rus Vladimir Putin este greșită din punct de vedere moral, întrucât veniturile obținute de Moscova sunt folosite pentru a finanța atacurile asupra orașelor.

La rândul său, fostul vicepreședinte american Mike Pence a descris ridicarea temporară a sancțiunilor asupra combustibililor ruși drept o trădare a moștenirii lui Graham și i-a cerut lui Trump să revină asupra deciziei.

Tillis a avertizat, de asemenea, că Putin ar putea profita de orice ocazie pentru a-l pune într-o situație dificilă pe liderul american sau pentru a-i submina autoritatea. Senatorul a susținut că deciziile recente ale lui Trump contravin obiectivelor legislației privind sancțiunile.

În ciuda criticilor din propriul partid, acordul a fost apărat de John Barrasso, al doilea republican ca importanță din Senat. Acesta a declarat pentru CBS că Trump încearcă să reducă povara costurilor pentru consumatori, fermieri, crescători de animale și transportatori și că președintele trebuie să ia decizii dificile pentru a găsi un echilibru între aceste interese.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.