Cautare




, Staff

https://www.facebook.com/forbesromania https://twitter.com/ForbesRo

Media şi entertainment |
|

Un român, refugiat din Silicon Valley în Noua Zeelandă

De câțiva ani buni, Noua Zeelandă a devenit locul unde miliardarii lumii s-ar retrage în cazul unei catastrofe cum ar fi, de exemplu, actuala pandemie de coronavirus. Izolată la aproape 2000 km de coasta sud-estică a Australiei, Noua Zeelandă are o populație de 4,9 milioane de locuitori, o cincime din cât au New York-ul și zona sa metropolitană. Țara este apreciată  pentru frumusețea sa naturală, politicile relaxate și serviciile medicale de calitate.
 aboneaza-te
FOTO Mihai Dinulescu

De când a izbucnit pandemia, Noua Zeelandă a fost lăudată și pentru felul în care a știut să țină flagelul sub control. Autoritățile au impus o carantină de o lună și acum există mai multe însănătoșiri decât infectări și doar 12 decese – spre deosebire de America, unde numărul victimelor trece de 40.000.

Rețeaua globală de adăposturi subterane Vivos a amenajat deja un buncăr pentru 300 de persoane în nordul orașului Christchurch. Fondatorul companiei, Robert Vicino, a declarat pentru Bloomberg că primește în continuare solicitări de construcție a buncărelor în Noua Zeelandă. În SUA, 24 de familii s-au retras într-un adăpost Vivos din Dakota de Sud, amplasat într-o fostă bază militară a cărei suprafață este cam de trei sferturi din cea a Manhattanului. Vivos a mai construit un buncăr pentru 80 de persoane în Indiana și lucrează la un adăpost subteran pentru 1000 de oameni în Germania.

O altă companie, Rising S Co., a amenajat 10 buncăre în Noua Zeelandă în ultimii ani. Prețul este de aproximativ 3 milioane de dolari pentru un adăpost de 150 de tone, dar poate urca ușor la opt milioane dacă optezi pentru băi de lux, cameră de jocuri, poligon de tir, sală de sport sau de cinema ori facilități medicale.

Pe măsură ce pandemia escalada în America, nou-veniții din Silicon Valley s-au retras în Noua Zeelandă. Pe 12 martie, românul Mihai Dinulescu a  oprit activitatea la startupul pe care se pregătea să-l lanseze pentru a pleca la antipozi.  „Mi-a fost teamă că se vor închide granițele”, a declarat Dinulescu pentru Bloomberg.

Absolvent de Harvard, Dinulescu și-a făcut bagajele și, în 12 ore, el și soția sa erau în Auckland. Patru zile mai târziu, Noua Zeelandă și-a închis granițele pentru străini, ceea ce ar fi putut zădărnici o tentativă de evadare târzie. Însă, după anunțarea închiderii granițelor, presa locală a remarcat o creștere a numărului de avioane private care au aterizat în Noua Zeelandă.

Dinulescu lucrează acum la Ao Air, o companie nou înființată care vrea să proiecteze o mască de filtrare a aerului care să rivalizeze cu modelul N95. Cofondatorul companiei, Dan Bowden, spune că, de la declanșarea pandemiei, a primit solicitări de locuri de muncă de la numeroși americani cu experiență în tehnologie, dar este destul de reticent față de aceste solicitări deoarece este posibil ca multe să aibă în spate doar intenția de a obține o viză pentru Noua Zeelandă. Un investitor din SUA chiar a întrebat dacă i-ar spori șansele de a obține viza dacă și-ar mări aportul de capital în firma dlui Bowden – țara oferă vize pentru trei ani celor care investesc șase milioane de dolari.

Restricțiile de călătorie curente se adaugă altor legi date de guvernul neozeelandez în august 2018, prin care străinilor le este interzis să cumpere case Kiwi, parțial ca răspuns la numărul mare de americani care s-au năpustit în ultimii ani pe principala resursă imobiliară a țării. Această lege a afectat veniturile agenților imobiliari. „Primesc săptămânal apeluri de la americani bogați care vor să cumpere proprietăți în Noua Zeelandă. Toți spun că este cea mai sigură țară în momentul de față”, a declarat pentru Bloomberg agentul imobiliar Graham Wall.

Acest interes nu este nou și nu este neapărat amplificat de pandemie. Printre americanii bogați care au reușit să pună mâna pe o proprietate în Noua Zeelandă se numără regizorul James Cameron sau fondatorul PayPal, Peter Thiel.

Chiar dacă nu stă într-o vilă, Dinulescu nu plănuiește să revină în Silicon Valley până nu trece pandemia. Deocamdată locuiește cu soția pe insula Waiheke, într-o casă cu trei dormitoare, cu vedere la ocean pe care a închiriat-o pentru 2400 de dolari pe lună, cu o treime mai puțin decât plătea pentru apartamentul cu trei camere din San Francisco. Cei doi au ales Waiheke, o insulă cu 9.000 de locuitori, pentru a se afla în vecinătatea elitei locale. Denumită Hamptons-ul Noii Zeelande, insula găzduiește reședințe somptuoase, vile amplasate pe vârful stâncilor și vinării de nivel mondial. Sir Graham Henry, fostul antrenor al echipei naționale de rugby a Noii Zeelande, are o casă aici, la fel și cel mai bogat om din țară, Graeme Hart. „Am luat urma miliardarilor”, spune Dinulescu pentru Bloomberg, „am vrut să vedem unde se refugiază ceilalți oameni din Silicon Valley. Până acum n-am întâlnit nici unul, toți sunt în izolare.”

Se pare că noul coronavirus este vânt din pupa pentru cei care activează în industria de prevenire a dezastrelor, în Noua Zeelandă și nu numai. „Este evident că pandemia îi face pe oameni să înțeleagă cât de vulnerabili sunt, dar pe mulți îi preocupă și ce va fi după o eventuală catastrofă”, spune Robert Vicino, care crede că miliardarii se tem că o criză economică globală ar putea duce la revolte împotriva celor 1% cei mai bogați oameni din lume.

Un alt antreprenor din Silicon Valley, Sam Altman, CEO la OpenAI, declara cu ceva timp în urmă pentru New Yorker că, în caz de dezastru, s-ar retrage în Noua Zeelandă împreună cu amicul său Peter Thiel. Însă deocamdată n-a plecat nicăieri și susține că la fel au făcut și ceilalți antreprenori din Silicon Valley pe care îi cunoaște. Probabil pandemia nu e chiar acel dezastru major care să îi facă să se refugieze la capătul lumii.

FOTO: Mihai Dinulescu; www.risingbunkers.com

 

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii