Oamenii de afaceri, proprietarii lanțului vâlcean de retail Annabella și-au făcut intrarea pe piața din Capitală prin preluarea a trei unități Mega Image.
Primul supermarket Annabella din București a fost deschis pe strada Icoanei, în locul unui magazin al retailerului belgian Mega Image și urmează să rebranduiască celelalte și două unități. Totodată, potrivit Economica.net, cei doi români își recompensează clienții care le trec pragul cu câte un borcan de dulceanță de căpșuni marca Răureni, produs în fabrica pe care aceștia o dețin.
VEZI CARE AU FOST CELE MAI IMPORTANTE 15 EVENIMENTE DE PE PIAȚA BUNURILOR ALIMENTARE ÎN 2015
Annabella este o reţea de retail prezentă pe piaţa românească din 1994, în prezent fiind deschise 57 de magazine, în patru formate diferite – concept store-ul Annabella A-Z, Annabella Fresh destinat comerţului de fructe şi legume, supermarketul Annabella şi magazinul de proximitate Annabella Expres.
Povestea business-ului începe în 1994, când Dan și Dorina Mutu au deschis primul magazin propriu. Mai târziu, aceștia și-au extins activitatea atât în retail, cât și în producție, după ce în 2008, în urma unei investiții de peste 4 milioane de euro, au achiziționat fabrica în care astăzi produc zeci de sortimente de conserve sub brandul Răureni