Ştefan Grimberg, fondatorul Galeriei şi Casei de Licitaţii Grimberg, consideră că este un moment prielnic în special investiţiilor în arta contemporană, deşi, pe viitor, arta clasică rămâne cel mai sigur segment. El susţine că piaţa de artă românească este într-un uşor proces de revenire, după ce a trecut prin momente dificile, iar cotele pieţei de artă au ajuns la un nivel investiţional promiţător. Grimberg observă şi o maturizare a pieţei de artă şi a colecţionarilor : „există o nişă de piaţă bine evidenţiată, nu se mai cumpără la întâmplare, cum se făcea în urmă cu 3-4 ani”.
Şi Ariadna Zeck, istoric de artă & expert evaluator al Galeriei şi Casei de Licitaţii AraArt, se bucură de faptul că, în prezent, cumpărătorul de artă nu mai are nimic în comun cu cel de acum 4-5 ani. „Este prudent, atent și dorește să fie informat corect. Acum ceva vreme, cumpărătorii se băteau pe o lucrare slabă a unui nume răsunător, astăzi au alte pretenții: vor ca imaginea să fie plăcută ochiului, valoarea să fie motivată teoretic de cineva avizat și mai vor să primească toate garanțiile privind starea de sănătate a lucrării, precum și să constate că prețul este în conformitate cu valorizarea artei noastre pe piața mondială”, spune ea. Cu toate acestea, investitorii care caută numele mari, nu marile opere, îi depăşesc numeric pe colecţionarii pasionaţi.
RECOMANDĂRI: Ştefan Grimberg spune că printre artiştii români contemporani cu cote în creştere se numără Adrian Ghenie, Ciprian Mureşan, Răzvan Boar, Radu Belcin, Andrei Gamart, Bogdan Raţă. Pe segmentul artă clasică, el recomandă investiţia în marii maeştri Gheorghe Petraşcu, Corneliu Baba, Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Iosif Iser, Ştefan Luchian.
AraArt promovează lucrări de avangardă semnate de autori precum Jules Perahim, Marcel Iancu sau Max Herman Maxy, alături de numele clasice consacrate (Tonitza, Grigorescu, Andreescu, Luchian etc.). De asemenea, acordă o atenţie specială fenomenului „Școala de la Baia Mare” ( Tibor Erno, Oszkar Nagy, Samule Mutzner).