Cautare




, Contributor

ForbesLife |
|

Un palazzo de vis, vă rog!

Am văzut un post pe Instagramul lui Dobro, din vacanţa lui de iarnă, în vizită la Palazzo Falson din Malta. De altfel, apreciez mai toate postările cu muzee, galerii și spaţii culturale. În felul ăsta mai aflu despre un loc, despre un muzeu, despre o colecţie de pus pe lista de vacanţă.
elizapozaveche

Postarea reprezenta o fotografie din diningul acestei reședinţe de început de secol al XX-lea, clădirea fiind una medievală și superbă, așa cum ne place – din piatră, distinsă și plină de personalitate.

Mi-a atras atenţia comentariul lui Dobro, pe care nu am să îl redau cu exactitate, însă era vorba de descoperirea unui stil de viaţă așezat, legat strâns de spaţiile casei care urmau acest stil și organizate astfel încât fiecare activitate avea un corespondent în casă. Dobro, plăcut impresionat, și-ar fi dorit să adopte acest stil. Uimirea lui și satisfacţia descoperirii acestor spaţii m-au contrariat și m-au făcut să îmi pun câteva întrebări:  

Ce anume apreciază o persoană la acest tip de locuinţă? Organizarea funcţională, multele spaţii diferite, armonia, luxul suprem ce se simte din aranjamentul detaliilor? Locul de primit oaspeţii amenajat cu mobilier moale sau diningul care găzduiește, probabil, peste 20 de persoane într-o ambianţă burgheză. 

Mai departe, ce anume a pierdut o casă modernă cu un statut similar, faţă de o casă cu o vechime de peste un secol? Ce anume am pierdut noi pe drum în modul nostru de a crea case și reședinţe? 

Evident că nici nu am cum să compar un palazzo cu o casă contemporană obișnuită, nici cu un apartament și cred că nici Dobro nu a făcut asta. Pentru că ar fi ca și cum aș compara o mașină de lux cu una economică.

Comparaţia nu ar aduce ceva nou în gândire, ci doar (deși perfect îndreptăţită) o dorinţă de a ridica standardul de trai. Așadar, locuinţele actuale le putem compara eventual cu locuinţele muncitorești de acum un secol, care nu aveau o organizare internă, ba, de multe ori, unele camere nu aveau nici ferestre, iar băile, pur și simplu, nu erau. Din acest punct de vedere, noi suntem câștigaţi la nivel de confort, suprafaţă, organizare –  putem afirma cu certitudine că am avansat.

Revenind la întrebările de mai sus, oare este de apreciat o locuinţă în care spaţiile sunt gândite cu destinaţie fixă? Nu cumva, exact această adresare a spaţiilor către un anume tip de activitate aduce o rigiditate în modul de viaţă, fie chiar și asumat? Poate fi de apreciat o locuinţă flexibilă din punct de vedere funcţional?

Desigur, multe în ultima vreme tind spre această flexibilitate. Unii arhitecţi au și încercat prin anii ’60, atunci când au gândit pereţii mobili, dar, din păcate, nu am rămas cu foarte multe în urma acestor experimente. Oare omul nu se poate simţi acasă într-un mod liber și creativ?

Într-un exerciţiu de imaginaţie oarecum curajos, m-am gândit la o casă cu spaţii fără destinaţii precise.

Cum ar fi să poţi dormi în mai multe spaţii ale casei, să poţi să faci o baie în verandă lângă presupusul mobilier de servit ceaiul, să existe un loc de spălat pe mâini și în vestibul, alături de un fotoliu, o bibliotecă și o canapea, unde poţi admira apusul spre finalul zilei.

Poate că o cameră de tablouri și lucrări de artă este locul cel mai potrivit pentru un pop-up living sau, pur și simplu nimic, în ideea de pauză funcţională. Aș duce acest exerciţiu de imaginaţie și mai departe, cum ar fi ca pereţii să nu aibă uși și circulaţia între diversele spaţii din casă să se facă prin intermediul unor spaţii tampon, care să pregătească ambientul din următorul spaţiu. Câteva elemente din diverse funcţiuni mixate într-un singur loc ar fi în măsură să doboare supremaţia etichetării  spaţiilor. 

În realitate însă, chiar și legea ne cere să declarăm destinaţia spaţiilor în planul casei, atunci când o proiectăm. Cred că toată dorinţa noastră de a ne organiza viaţa eficient, într-un spaţiu funcţional adaptat nevoilor, afectează de fapt visarea și inspiraţia la care ne-am aștepta să ne invite un spaţiu personal, intim. Iar casele, chiar și cele mai luxoase, devin niște mașini funcţionale.

CITEȘTE ȘI Despre trenduri în arhitectură

Care este corespondentul de azi al unui palazzo complex, rafinat, care îl face pe un vizitator să recunoască o valoare imediat? Avem oare nevoie de un astfel de corespondent? Ori viaţa noastră, oricât de diferită ar fi de cea a unui căpitan maltez, s-ar desfășura tot în aceleași spaţii, căutând, mai degrabă, stabilitatea și claritatea funcţională?

Nu am răspunsuri scurte pentru problematici complexe, însă e tare plăcut când, printre postări cu plajă, palmieri și cocktailuri, mai descoperim câte un palazzo ce trezește ceva în noi.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii