FacebookTwitterLinkedIn

Temându-se de riscurile economice din SUA, tot mai mulţi americani bogaţi îşi deschid conturi bancare în Elveţia.

Potrivit CNBC, băncile din Elveţia au raportat o creştere semnificativă a interesului şi activităţii din partea clienţilor americani cu averi mari, care îşi deschid conturi de investiţii în ultimele luni, anunță news.ro.

„Aceste valuri apar periodic. Când fostul preşedinte Barack Obama a fost ales, am văzut un val mare. Apoi pandemia de Covid a fost un alt val. Acum, tarifele comerciale generează un nou val”, explică Pierre Gabris, directorul general al companiei de consultanţă financiară Alpen Partners International din Elveţia.

Motivaţiile clienţilor sunt diverse: unii vor să se diversifice faţă de dolarul american, pe care îl consideră vulnerabil în faţa creşterii accelerate a datoriei SUA. Stabilitatea economică, neutralitatea politică a Elveţiei, moneda puternică şi sistemul juridic fiabil sunt atracţii majore.

Alţi clienţi sunt motivaţi politic şi îşi exprimă îngrijorarea faţă de ceea ce percep drept un declin al statului de drept în SUA, mai ales în contextul administraţiei Trump. Totodată, unii investitori folosesc conturile elveţiene pentru a achiziţiona aur fizic, având în vedere reputaţia Elveţiei în domeniul rafinării şi depozitării aurului.

Banca Vontobel SFA, considerată cea mai mare instituţie elveţiană înregistrată la SEC pentru clienţi din SUA, a refuzat să comenteze. În schimb, banca privată Pictet a confirmat „o creştere semnificativă” a cererilor venite prin intermediul entităţii sale Pictet North America Advisors, înregistrată în SUA.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.