FacebookTwitterLinkedIn

CEO al casei de ceasuri și bijuterii încă din 1999, Philippe Leopold-Metzger a ghidat Piaget în perioada sa modernă, dezvoltând portofoliul brandului cu noi produse precum „cel mai subțire ceas automatic realizat vreodată” sau „primul model tourbillon”.

În timpul mandatului său, Piaget a reușit să-și păstreze intactă moștenirea istorică, dezvoltând în același timp o rețea globală formată din 100 de magazine și investind în noi proiecte precum deschiderea unei noi manufacturi în Plan-les-Ouates.

Chabi Nouri, cea care îl va înlocui pe Leopold-Metzger de pe 1 aprilie 2017, s-a alăturat brandului în 2014. De asemeena, între anii 2004 și 2008, Chabi Nouri s-a dedicat în întregime lumii bijuteriilor, fiind numită Jewellery Group Manager pentru Cartier.

Înainte de numirea în funcție, a petrecut șase ani în cadrul British American Tobacco și un deceniu având în grijă divizia de bijuterii a mărcii de lux Cartier.

În ultimii ani, Chabi a coordonat repoziționarea gamei de bijuterii Piaget și creșterea portofoliului ținând cont de trecutul de peste două secole al brandului. Perspectiva ei de dezvoltare îmbină atât o abordare operațională cât și una strategică.