Dr. Theo Trandafirescu trăiește de aproape trei decenii în Statele Unite, unde și-a construit o carieră medicală care acoperă urgențe, medicină internă, pneumologie și îngrijiri critice.
Este profesor la Facultatea de Medicină a Universității Mount Sinai din New York și medic la Queens Hospital Center, însă, dincolo de pozițiile academice și clinice, vede profesia ca pe „o combinație de măiestrie, demnitate și compasiune”.
De curând, a decis că experiența acumulată peste ocean trebuie pusă în serviciul medicilor tineri din România, lansând Romef, o platformă de mentorat și schimb profesional între două lumi medicale diferite, dar complementare.
Ideea Romef s-a conturat după ce comunitatea medicală românească din SUA, formată în mare parte în urma migrației din anii ’90, a devenit „puternică și performantă”.
„Școala medicală românească ne-a format pe mulți dintre noi. Acum putem amplifica cooperarea româno-americană prin schimb de experiență și reciprocitate”, declară Dr. Trandafirescu pentru Forbes România.
Obiectivul Romef este de a conecta studenți, rezidenți și specialiști români cu medici români și americani care lucrează în unele dintre cele mai competitive sisteme din lume.
Ce poate aduce concret această punte? Dr. Trandafirescu este convins că „standardizarea, excelența și promptitudinea serviciilor medicale nu ar trebui îngrădite de granițe”.
El consideră că domeniile care ar beneficia rapid sunt cele de terapie intensivă, ventilație mecanică, protocoale pulmonare, tuberculoză, educație medicală, în care SUA are tradiție consolidată.
Până acum a avut interacțiuni cu studenți și rezidenți de la Institutul Marius Nasta din București și de la UMF Cluj, și spune că a fost „plăcut impresionat de competențele, energia, autenticitatea intelectuală și curiozitatea științifică” a tinerilor. Diferențele față de SUA țin mai ales de sistem și infrastructură, dar „capacitatea individuală este remarcabilă”.
Drumul său în Statele Unite a început în 1998. „Am trăit și trăiesc într-o cultură medicală în care am educat și am fost educat și am beneficiat de un sistem medical favorabil”, spune el. Iar terapia intensivă a fost spațiul în care a înțeles că actul medical merge mult dincolo de tehnică: „A fi medic nu înseamnă doar măiestrie clinică, ci și demnitate, claritate și compasiune atunci când vindecarea nu mai este posibilă.”
Experiența imigrației l-a obligat la adaptare, perseverență și reziliență. Astăzi consideră că una dintre cele mai mari provocări ale profesiei nu este complexitatea cazurilor clinice, ci neîncrederea și posibila erodare a relației medic–pacient.
„Dinamica a fost victimizată în favoarea relației medic–compania de asigurări. Timpul cu pacientul a devenit timp dedicat completării de formulare.” De aici, medicul se confruntă cu o realitate dramatică: „Satisfacția profesională este subjugată de realitățile economico-administrative.”
Întrebat despre diferențele dintre culturile medicale ale celor două țări, dr. Trandafirescu subliniază câteva principii fundamentale: siguranță, eficiență, echitate și îngrijire personalizată. În SUA, colaborarea multidisciplinară este un pilon esențial.
Astfel, pacientul și siguranța lui sunt în prim-plan permanent. „Ne dorim să integrăm activitatea științifică, compasiunea și empatia în interesul pacientului.” (T.T.) În România spune că nu poate evalua sistemul în ansamblu, dar vede potențialul pentru evoluție prin contact direct între specialiști.
Pe lângă competențe, dr. Teodorescu punctează și rolul mentoratului. El consideră că „un mentor bun este un model de urmat, advisor și motivator” și le recomandă tinerilor medici să aleagă specialitatea care îi definește și aria de interes maxim, să ceară sfaturi, dar să gândească independent.
Organizația sa, Romef, pune accent pe o cultură în care pacientul este membru activ al echipei medicale. Dar în România, unde sistemul rămâne încă puternic ierarhizat, consideră că „respectul se câștigă prin muncă, prin exemplul propriu și calitatea umană, nu prin frică și ierarhizare excesivă”.
În prezent, Romef pregătește proiecte în parteneriat cu centre din România, iar primele rezultate ar putea apărea curând. Colaborările cu Marius Nasta, UMF Cluj și Facultatea de Medicină din Iași au avut deja „feedback excelent”, explică Dr. Trandafirescu pentru Forbes România.
„Indiferent unde veți practica medicina, faceți-o cu respect, pasiune, empatie și claritate, iar pacientul să fie primordial. O viață fericită este una cu scop nobil, intenții și provocări care te ajută să devii cea mai bună versiune medicală și umană a ta”, spune dr. Tradafirescu într-un mesaj pentru studenții români.
Medicul recunoaște că, în ciuda programului extrem de încărcat, reușește să le împace pe toate.
„Sufletul meu e undeva între America și Europa și pendulează în Atlantic. Când dorești și ai pasiune se găsește timp. Când ai norocul unor colegi de calitate, se găsește și mai mult”, conchide el.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.