Cel mai ciudat moment a fost când am văzut TAB‑uri în intersecție”, spune Fady Chreih, CEO al rețelei de sănătate Regina Maria, în timp ce arată spre geamul uriaș al biroului său de la etajul patru al celei mai înalte clădiri de birouri din zona Parcului Herăstrău. Este aproape de prânz, într-o zi călduroasă de luni, la final de martie, iar parcul pare aproape gol, în timp ce sensul giratoriu este plin de mașini.
Discutăm despre primul an de pandemie, perioadă în care multe dintre clădirile de birouri din București au rămas în cea mai mare parte goale, așa cum este și cazul uriașei clădiri Charles de Gaulle Plaza. „În cazul meu, nu cred că au fost mai mult de câteva zile în care nu am venit la birou în ultimul an”, adaugă Fady Chreih în timp ce mutăm discuția din biroul său în sala de consiliu. Nici nu apucăm să intrăm în cameră și pornesc imediat cele două ecrane imense aflate în capul mesei și sistemul video folosit la conferințe. „La început, în lockdown, cred că eram vreo cinci oameni care veneam la birou. Noi eram celula de criză și de aici aveam discuțiile cu restul echipelor și angajaților din toată rețeaua”, rememorează liderul rețelei de sănătate Regina Maria, care reușea performanța să lanseze chiar la începutul pandemiei testarea Real Time (RT) – PCR în acelaşi timp cu Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș.
„E o poveste interesantă aici. Eram în luna februarie a anului trecut și mă pregăteam să plec împreună cu soția mea într-o călătorie în Statele Unite. Era vorba de câteva zile de cursuri, iar în restul timpului urma să fie o vacanță în doi, fără copii (zâmbește – n. red.). Chiar înainte să plec, m-a întrebat Corina (Corina Olăreanu, directorul diviziei de laboratoare din Regina Maria – n. red.) dacă putem cumpăra, pentru a se «juca» cu ele medicii din divizia de laboratoare, 100 de teste pentru noul coronavirus care apăruse în China la finalul anului 2019. Era vorba de același furnizor ca la Matei Balș și era o sumă destul de importantă. Dar am decis să cumpărăm 500 de teste și astfel am ajuns să lansăm testările RT-PCR în România în același timp cu Matei Balș (în luna martie a anului trecut – n. red.).” În prezent, grupul are 8 laboratoare de biologie moleculară care procesează acest tip de teste, iar laboratoarele Regina Maria au lucrat la foc continuu în ultimul an, cota de piață a rețelei fiind în continuare importantă, chiar dacă pe parcurs numărul laboratoarelor care realizează teste RT-PCR în România a crescut accelerat. Aproape jumătate de milion de teste au fost realizate până acum în cadrul laboratoarelor Regina Maria.
„Inițial, testele erau procesate doar manual. Dar țin minte și acum momentul în care am reușit să cumpărăm un aparat care automatiza procesul și creștea foarte mult capacitatea de procesare. Toată lumea se lupta pe aceste aparate. A costat un milion de euro și am plătit toată suma în avans.”
Divizia de laboratoare a avut, în aceste condiții, o performanță „stelară” în ultimul an, după cum o descrie Fady Chreih. „Alături de abonamente medicale, (divizia de laboratoare – n. red.) a fost un motor important pentru creșterea de anul trecut”, adaugă liderul grupului care a anunțat pentru anul trecut o cifră de afaceri netă consolidată de 237 de milioane de euro, în creștere cu 27% față de anul precedent.
În aceste condiții, potrivit informațiilor disponibile, Regina Maria a depășit liderul pieței din ultimii ani din punctul de vedere al veniturilor, MedLife. Compania fondată și deținută de familia Marcu a anunțat în raportările preliminare de la Bursa de Valori din București o cifră de afaceri netă de 1,078 mld. lei (peste 220 de milioane de euro la cursul mediu BNR de anul trecut).
„Anul trecut a început bine, cu creșteri în primele luni ale anului, când eram în buget. Chiar și cu lockdown-ul din ultimele două săptămâni ale lunii martie, am reușit să ne încadrăm în bugetul primului trimestru. Apoi, al doilea trimestru a adus o prăbușire, dar ulterior am reușit să pivotăm și să înregistrăm creșteri importante. Ultimul trimestru a însemnat o performanță deosebită, luna decembrie fiind ceva fantastic față de situația din alți ani.”
O altă performanță deosebită a fost înregistrată de divizia de abonamente pentru corporații, care a trecut de pragul de 640.000 de abonamente, potrivit reprezentantului Regina Maria, în condițiile în care mai recent, compania a dezvoltat și pachete medicale specializate pentru IMM și persoane fizice. „Pentru divizia de abonamente medicale a fost cel mai bun an, iar angajatorii şi-au dat seama de importanţa de a avea un furnizor de servicii medicale. Per ansamblu, ultimul an a fost o încercare teribilă pentru noi toți, pacienți și corp medical deopotrivă. Dar mă bucur că am demonstrat reziliența și agilitatea rețelei”, completează Fady Chreih.
Înființată în urmă cu mai bine de 25 de ani de medicul Wargha Enayati, rețeaua Regina Maria a trecut prin mai multe schimbări de acționariat și este controlată integral, începând din anul 2015, de fondul de investiții Mid Europa Partners. Rețeaua s-a extins permanent atât organic, cât și prin achiziții, integrând peste 30 de alți jucători de pe piață. Interesant este că, după achiziția Regina Maria, în 2015, Mid Europa Partners a decis să îl păstreze ca CEO pe Fady Chreih, cel care preluase funcția în 2013, după ce anterior a ocupat funcția de director executiv. Înainte de Regina Maria, Fady Chreih a fost directorul diviziei de healthcare din cadrul Băncii Transilvania.
În prezent, rețeaua Regina Maria are o prezență proprie în 20 de județe și acoperire națională prin intermediul celor peste 300 de clinici partenere. Rețeaua Regina Maria are aproape 7.000 de angajați și colaboratori, potrivit propriilor estimări, și oferă servicii complete de spitalizare și chirurgie, maternitate, policlinică, imagistică, laborator și stocare de celule stem unui număr de peste 4,5 milioane de pacienți.
Ba, mai mult, reprezentanții Mid Europa Partners au anunțat anul trecut că au decis, împreună cu managementul rețelei, să păstreze Regina Maria în portofoliu ca urmare a ratei de creștere extraordinare de după schimbarea de acționariat din 2015. Anterior, începând cu 2019, Mid Europa Partners discutase, potrivit informațiilor din piața de fuziuni și achiziții, cu mai mulți investitori strategici și fonduri de investiții interesate de achiziția Regina Maria. „E un moment bun pentru noi, de consolidare și dezvoltare a activității”, adaugă Fady Chreih, care se bucură acum de avantaje din cele două perspective aflate de obicei în contradicție – antreprenor vs investitor financiar. „Am, ca CEO, libertatea pe care ar avea-o orice antreprenor în luarea deciziilor, iar ca putere financiară și acces la o rețea globală de lideri am în spate un investitor de talia Mid Europa Partners.” Astfel a avut acces Fady Chreih, alături de echipa de management a Regina Maria, la o discuție cu unul dintre cei mai reputați lideri din sistemul medical chinez, chiar la începutul pandemiei. Iar această discuție care a lămurit încă de la început o bună parte dintre necunoscutele pe care europenii le aveau în legătură cu coronavirusul a stat la bază realizării primului ghid de bune practici și măsuri de prevenție pentru spitale, pentru organizarea fluxurilor. Ulterior, Regina Maria a lansat și Restart 2020, primul ghid pentru reluarea activităților de către companii (mai ales cele din fabricație, care aveau mare nevoie să reia activitatea de producție), iar în toamnă, la începerea anului școlar, a lansat Safe Classroom, un program național dedicat școlilor.
Este aproape ora 13.30, agenda lui Fady Chreih începe să îi „semnaleze” că urmează să intre în altă întâlnire, dar nu încheiem înainte de a discuta despre cifrele anului 2021. „În fiecare an, chiar și în pandemie, am făcut investiții de circa 20 de milioane de euro și același lucru se va întâmpla și în continuare. În plus, vom relua și achizițiile. Iar creșterea noastră bugetată este undeva la 20%. Am reușit să ne ținem de buget chiar și în pandemie, deci cu siguranță că vom face acest lucru și în acest an.”
„Am, ca CEO, libertatea pe care ar avea-o orice antreprenor în luarea deciziilor, iar ca putere financiară și acces la o rețea globală de lideri, am în spate un investitor de talia Mid Europa Partners.”
„În fiecare an, chiar și în pandemie, am făcut investiții de circa 20 de milioane de euro și același lucru se va întâmpla și în continuare.”
Fady Chreih
CEO al rețelei de sănătate Regina Maria