FacebookTwitterLinkedIn

„Ideea aplicației mi-a venit în urma multor experiențe neplăcute avute în service-ul meu, atât cu personalul, cât și cu clienții. Și, bineînțeles, multe alte obstacole de care te lovești în momentul în care deții un service. De-a lungul timpului, am încercat multe programe de management și nu am găsit unul care să îmi acopere toate nevoile. În ceea ce privește durata dezvoltării, lucrăm constant la aplicație din decembrie 2019. În luna iunie, am reușit să lansăm varianta de bază, iar în prezent ne concentrăm atenția pe feature-uri noi care vor simplifica procesele din service-uri” ne spune Dragoș.

Practic, ServiFy te ajută să ții evidența clienților, a mașinilor și a rampelor de lucru, să organizezi programările și să trimiți notificări automate clienților, prin SMS sau e-mail. Te ajută să generezi toate documentele de care ai nevoie în mai puțin de 1 minut, să gestionezi stocurile de piese și materiale, să generezi facturi într-un format modern, simplificat. În plus, poți avea o evidență clară, sigură și rapidă a afacerii tale, oriunde te-ai afla, mulțumită funcției cloud. Aplicația, poate genera, de asemenea, rapoarte financiare de management și performanță.

„Folosind ServiFy, poți economisi cel puțin 15 minute la fiecare mașină introdusă în service, ceea ce înseamnă că, raportat la un an, salvezi mii de ore. Timpul este cea mai valoroasă resursă în antreprenoriat, pentru că este singura resursă care nu se poate stoca” concluzionează Dragoș.