Iată un eseu superficial ca un fir de apă scurs dintr-un țurțure. Un eseu despre nimicurile care îi umplu viața naratoarei. Pentru atmosferă, pentru a face viața suportabilă și pentru a da contur unei lumi interioare cu care naratoarea și-a spus că ar fi bine să iasă în față. Nu mai e nevoie de metacogniție. Nu mai e nevoie să-ți bați capul fiindcă nici obrazul nu se mai bate. E timpul în care cel mai bine e să vorbești despre nimic. Despre dimineți în care bei un flat white, dar naratoarea bea un ness frecat cu zahăr și cu lapte sau o cafea la ibric, ibric mic cu coada puțin topită, despre prânzuri speciale cu sparanghel și vită cu ștaif și un prosseco strălucitor ca o agată în bătaia soarelui pe care naratoarea nu le ia, că ea face chifteluțe marinate cu sos cu dafin și piure cu lapte și unt la prânz, după care nici apă nu bea că ea nu e setoasă nici de apă și nici de viață uneori, despre seri „de poveste” cu 20.000 de trandafiri în cadru, pe care naratoarea nu îi are că ea merge aici la piață să ia trei fire de flori, maximum cinci, fără a avea legătură un fir cu altul, fără a face un buchet asortat, doar să fie flori mărunte, culori pastel sau mov regal.
Blonda scrie acum la 22:47 stând cu un genunchi la gură pe covor, cu o lampă în stânga ei, o lumânare pe dulapul mic tot din stânga și cu o sațietate teribilă de la o ciocolată cu umplutură de iaurt de căpșuni. E importantă lampa, un Flower Pot VP9, creată de Verner Panton, pentru care s-au făcut mari eforturi în familie pentru ca blonda să o primească în dar. E bordo ca o pată de sânge învechit sau ca o prună dintr-o gălușcă, comparații la alegere, pentru ăia triști și pentru ăia bonomi. E importantă lampa pentru că e din seria nimicurilor care îi fac viața mai frumoasă, la fel ca lumânarea cu cedru atlantic de la Carrière Frères, un alt mic snobism și la fel ca ciocolata.
Tot pentru un plus de frumusețe, un act de superficialitate e că mâine blonda și-a propus să meargă la magazinul cu săpunuri de Marsilia – Rampal Latour să ia unul cu ulei de măsline, practic, să cumpere o bucățică de istorie și apoi la un alt magazin de unde să ia unul cu mimoze și unul cu liliac. Costă puțin, deși sună pompos. Costă puțin mai mult unul decât ora de parcare la piață la Mega, unde mergi să iei pâine și să stai la coadă cinci minute. Plăceri de moment cu care poți pune ziua de vară într-o ramă pe care să scrii „Urâto!”
Uite așa îmi duc eu zilele. Na! Ca să vezi și tu că puținul uneori este foarte mult ca și multul care de cele mai multe ori se dovedește a fi mai nimic. Da’ am zis că în acest articol nu voi face filozofie, ci voi vorbi simplu și fără emfază despre mărunțișuri, despre inefabil, despre obiecte inutile, frumuseți de o clipă, chestii care fac ca viața să prindă puțină lumină bună cum e în orașele hanseatice care îmi plac, unde se mănâncă mult pește și miroase a baltă. E frumos în țările nordice. Nu te arde soarele ăsta mai bine de cinci luni pe an ca aici și poți mânca prăjeli câte vrei, cu maioneză și sosuri, fără să te judece nimeni. Ce să fac dacă am gusturi rudimentare și mă încântă un sos bun din smântână și usturoi cum se face la Dunăre, cu cartofi prăjiți și pui pané. Și să întind cu bucățica perfectă în sos cu degetele bronzate și unghii scurte cu ojă de culoarea unui Marsala. Îmi place! Cum îmi plac și curelele late asimetrice optzeciste a la C.C. Catch pe care le găsești rar căci sunt multe doritoare, deși n-ai zice și colanții Capri, dar ăștia, în principiu, nu se pupă cu cartofii prăjiți și cu pané-ul. În cazul meu, da! Iată și o ocazie în care într-un articol mă pun și eu într-o lumină bună. Pe cât mănânc, pe atât mai suplă devin. Ard tot și perna sub mine e fierbinte. Mi-a zis cel de lângă mine: dogorești! Gata cu intimitățile de budoar, dar nu fără a mai spune ceva – că ador să mă machiez cu creion negru cu puțin glitter pe care apoi să-l întind așa ușor inegal, cu degetele să am „ochi de dormitor” ca și cum aș fi ațipit puțin machiată. Și îmi mai plac, ghici ce? Sacoșele din pânză cumpărate din muzee sau alea simpatice, înflorate pe care le primești cadou de la brandurile din afară dacă cumperi ceva de la ei. Gusturi îndoielnice pentru lumea de aici. La fel ca și magiunul pe care îl prefer oricărei dulceți provençale. Un borcan mic de Râureni la două zile. De Topoloveni, n-am bani. Diferența dintre Râureni și Topoloveni o pun la pușculiță să-mi iau câte un colier lung și greu din rășină și pietre naturale sau un parfum cu miros de bar parizian vechi sau o cremă de corp căreia când îi deschizi capacul să simți că intri într-un palazzo din Florența. În rest, aprind tămâie și las o dâră de fum să aducă liniște și pace, dar asta nu e un nimic și nu e o superficialitate.