FacebookTwitterLinkedIn

UiPath SRL, subsidiara din România a unicornului tech fondat de Daniel Dines și Marius Tîrcă, se află într-un litigiu de peste un an cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Procesul a ajuns într-o etapă importantă, după ce instanța a dispus efectuarea unei expertize fiscale de specialitate pentru a analiza în detaliu tranzacțiile și cheltuielile contestate de autorități.

Litigiul a fost generat de o decizie de impunere emisă de ANAF în 2024, prin care Fiscul obligă UiPath SRL să plătească o sumă suplimentară de 46,7 milioane lei reprezentând TVA, precum și să accepte diminuarea pierderii fiscale recuperabile cu 295,3 milioane lei. Potrivit autorităților fiscale, cheltuieli realizate de compania din România în cadrul unor tranzacții intragrup – cu compania-mamă din SUA și alte entități afiliate din Austria, Olanda, India și Brazilia – nu ar fi trebuit să fie deduse fiscal sau să beneficieze de deducerea TVA, întrucât ar fi fost încadrate drept costuri de acționariat sau servicii neverificate ca fiind prestate.

UiPath SRL a contestat în instanță decizia de impunere la începutul anului 2025, după ce contestația administrativă depusă anterior fusese respinsă. În acțiunea formulată, compania solicită anularea actelor administrative fiscale, restituirea sumei de 46,7 milioane lei achitată în temeiul acestora, plata accesoriilor aferente și a dobânzilor legale. Totodată, solicită constatarea nelegalității raportului de inspecție fiscală, în ceea ce privește stabilirea bazei impozabile suplimentare și diminuarea pierderii fiscale.

În noiembrie 2025, instanța a aprobat cererea de efectuare a unei expertize fiscale complexe. Obiectivele expertizei vizează, printre altele, serviciile de consultanță strategică și management achiziționate de la UiPath Inc. SUA, costurile refacturate cu licențe software, precum și tranzacțiile cu subsidiarele din Austria, Brazilia, India și Olanda. Expertiza trebuie să stabilească dacă aceste cheltuieli au fost reale, documentate și deductibile conform legislației fiscale românești și recomandărilor OECD, și dacă s-a aplicat corect mecanismul de taxare inversă pentru TVA.

Pe lângă tranzacțiile intragrup, sunt vizate și cheltuieli cu furnizori terți, precum servicii de pază, training, consultanță și vânzări. Experții trebuie să determine valoarea totală a cheltuielilor deductibile și nedeductibile, pe fiecare an fiscal și în ansamblu, să analizeze corectitudinea bazei impozabile suplimentare stabilite de ANAF, dar și a pierderii fiscale diminuate. De asemenea, se va verifica dacă suma totală a TVA suplimentară, de aproape 46,8 milioane lei, a fost calculată corect și dacă obligațiile fiscale accesorii sunt justificate.

Pe plan financiar, UiPath SRL a încheiat anul 2024 cu un profit net de 30,6 milioane lei, la venituri de peste 3,5 miliarde lei și un efectiv mediu de 1.155 de angajați. Este pentru prima dată când subsidiara românească raportează profit, după ani succesivi de pierderi însumând peste 1,7 miliarde lei. La nivel global, compania-mamă, listată la New York Stock Exchange, a raportat pierderi de 74 milioane dolari, la venituri de 1,4 miliarde dolari.

În cel mai recent raport trimestrial remis bursei americane, grupul UiPath a confirmat că se află în două negocieri bilaterale privind prețurile de transfer, una între SUA și România și alta între Japonia și România. Acordul dintre SUA și România este în fază finală, iar compania estimează că rezultatul va crește povara fiscală în SUA și o va reduce în România, reflectând ajustarea activelor reprezentând impozit amânat.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.