UiPath Foundation a lansat AI Generation, primul curriculum de literație în inteligență artificială dezvoltat special pentru sistemul public de educație din România, în parteneriat cu App Inventor Foundation, inițiativă MIT, și pe baza Cadrului de competențe AI al UNESCO.
Programul este gratuit, destinat elevilor din clasele IX-XII, și poate fi integrat de profesori indiferent de disciplina predată.
În anul școlar 2025-2026, curriculumul a ajuns la 1.665 de elevi, prin 37 de profesori care folosesc activități din program la clasă, doi dintre ei predându-l integral ca disciplină opțională. Alți 371 de elevi au avut acces prin programul Caleidoscop și voluntarii UiPath Foundation.
„AI Generation răspunde decalajului dintre cei care înțeleg și folosesc inteligent AI și cei care nu o folosesc responsabil sau nu o folosesc deloc”, a declarat Raluca Negulescu-Balaci, directoare executivă UiPath Foundation.
Curriculumul a fost testat printr-un program pilot început în 2024, cu 94 de liceeni din 20 de județe. Rezultatele au arătat că 80% dintre participanți s-au declarat interesați de o carieră în domeniul inteligenței artificiale, 88% au spus că pot explica concepte de AI colegilor, iar elevii din mediul rural au obținut rezultate mai bune decât cei din mediul urban.
Programul dezvoltă cinci competențe esențiale: gândire critică în relația cu tehnologia, înțelegerea funcționării AI, etică și responsabilitate, competențe practice de creație și cetățenie digitală. La final, elevii proiectează, în echipe, aplicații AI menite să rezolve probleme identificate în comunitățile lor, de la asistenți pentru orientare în carieră până la soluții de reciclare bazate pe recunoașterea imaginilor.
Curriculumul este publicat sub licență deschisă Creative Commons BY-SA 4.0, iar organizații din Canada, Regatul Unit, Ecuador, Africa de Sud și Republica Moldova și-au exprimat deja interesul de a-l adapta pentru propriile sisteme educaționale.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.