Ucraina poate exporta acum fără taxe către cele mai mari piețe ale sale, dar blocada rușilor asupra porturilor sale va limita volumele comerciale. Comisia Europeană a propus suspendarea – pentru un an – a taxelor de import pentru toate exporturile ucrainene către Uniunea Europeană.
Propunerea prevede, de asemenea, suspendarea pentru un an a tuturor măsurilor antidumping și de salvgardare ale UE aplicate exporturilor ucrainene de oțel.
Mișcarea este menită să stimuleze exporturile Ucrainei către UE și să atenueze situația dificilă a producătorilor și exportatorilor ucraineni în fața invaziei Rusiei.
Decizia vine la doar câteva zile după o mișcare similară din partea Regatului Unit, care pe 25 aprilie a redus la zero taxele pentru toate mărfurile din Ucraina, în temeiul acordului de liber schimb între cele două țări. Ambele anunțuri urmează unei cereri directe din partea guvernului președintelui Volodymyr Zelensky de a liberaliza tarifele și de a sprijini economia ucraineană.
Eliminarea tarifelor la exporturile ucrainene de bunuri esențiale, inclusiv orz, miere, conserve și carne de pui va ajuta întreprinderile și producătorii ucraineni atunci când au cea mai mare nevoie.
Pe lângă tragicele pierderi de vieți omenești și strămutarea în masă a civililor din Ucraina, agresiunea militară rusă are un impact devastator asupra economiei Ucrainei și asupra capacității acesteia de a face comerț cu restul lumii.
Potrivit Institutului de Studii Economice Internaționale din Viena (wiiw), care și-a publicat prognoza de primăvară pe 26 aprilie, economia Ucrainei urmează să „se prăbușească cu 38-45% în 2022″.
UE declară că, de asemenea, ia deja măsuri pentru a facilita transportul de mărfuri pe uscat și pentru a ajuta la exportul produselor ucrainene. Comisia a început deja să liberalizeze condițiile pentru șoferii de camion ucraineni care transportă mărfuri între Ucraina și UE, și să faciliteze tranzitul și utilizarea infrastructurii UE pentru a canaliza exporturile ucrainene către țări terțe.
În 2021, valoarea comerțului bilateral UE-Ucraina a atins cel mai ridicat nivel de până acum, de 52 de miliarde de euro, dublu față de suma din 2016, anul în care UE și Ucraina au convenit asupra unui acord de liber schimb.
Marea Britanie a importat mărfuri în valoare de 830 de milioane de lire sterline din Ucraina în 2021, exporturile totalizând 670 de milioane de lire britnice. Regatul Unit și Ucraina au convenit asupra unui acord de liber schimb în octombrie 2020, după ieșirea Marii Britanii din UE.