FacebookTwitterLinkedIn

Comisia Europeană pregătește un nou obiectiv de electrificare pentru 2040, care va sta la baza viitorului cadru energetic al Uniunii și va accelera tranziția de la combustibilii fosili la energia electrică produsă din surse curate.

Potrivit Agerpres, Bruxelles va prezenta în 17 iulie un pachet de măsuri care include o țintă privind ponderea energiei electrice în consumul final de energie până în 2040. Ulterior, obiectivul va fi transpus într-o propunere legislativă privind politica energetică post-2030.

Comisia estimează că o electrificare accelerată ar putea reduce cu două treimi consumul de gaze naturale și la jumătate consumul de petrol în Uniunea Europeană până la sfârșitul următorului deceniu. În același timp, factura pentru importurile de combustibili fosili ar putea scădea cu aproximativ 200 de miliarde de euro, consolidând securitatea energetică și competitivitatea economiei europene.

Planul vizează investiții în infrastructura de încărcare pentru vehicule electrice, electrificarea industriei și a transportului greu, extinderea utilizării pompelor de căldură și modernizarea rețelelor electrice. Bruxelles consideră că această tranziție va susține dezvoltarea industriei europene de tehnologii curate și va contribui la atingerea obiectivului de reducere cu 90% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2040.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.