FacebookTwitterLinkedIn

Uniunea Europeană critică decizia preşedintelui Donald Trump de a dubla tarifele la importurile de oţel, de la 25% la 50%. Oficialii europeni spun că aceasta măsură subminează eforturile de a ajunge la o soluţie în actualul conflict comercial.

Potrivit unui purtator de cuvânt al UE, această decizie a președintelui american adaugă şi mai multă incertitudine economiei globale şi creşte costurile pentru consumatori şi afaceri de pe ambele maluri ale Atlanticului, transmite CNBC, citat de news.ro.

„Regretăm profund creşterea anunţată a tarifelor SUA pentru importurile de oţel”, a precizat oficialul UE, care a avertizat că Uniunea „este pregătită să impună contramăsuri, inclusiv ca răspuns la ultima majorare a tarifelor SUA”.

Sindicatul muncitorilor din oţel (United Steelworkers – USW) a criticat şi el anunţul lui Trump, spunând că este „un atac direct la adresa industriilor şi lucrătorilor canadieni”.

„Mii de locuri de muncă din Canada sunt în pericol şi comunităţile care depind de oţel şi aluminiu sunt puse în pericol”, a punctat Marty Warren, directorul naţional USW pentru Canada.

Trump a anunţat vineri, la un miting la U.S. Steel din Pennsylvania, că va dubla tarifele la oţel pentru a creşte presiunea asupra producătorilor care depind de metalele industriale. Noile tarife ar urma să intre în vigoare pe data de 4 iunie.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.