FacebookTwitterLinkedIn

Uniunea Europeană analizează noi măsuri pentru a limita creșterea costurilor la energie pentru gospodării și companii, iar miniștrii energiei din statele membre discută posibilele opțiuni, potrivit Reuters.

Printre propunerile aflate pe agenda discuțiilor se numără creșterea numărului de certificate de emisii de carbon disponibile în cadrul sistemului EU Emissions Trading System (ETS), pentru a reduce prețul acestora, acordarea de subvenții marilor consumatori industriali de energie și reducerea unor taxe sau impozite.

Aceste opțiuni reflectă o schimbare de accent la nivel european, oficialii fiind tot mai preocupați de accesibilitatea energiei, într-un context în care costurile ridicate amenință competitivitatea industriei europene.

Reducerea prețului certificatelor de emisii ar marca o ajustare importantă a politicilor climatice promovate până acum la Bruxelles. Inițial, Comisia Europeană planificase limitarea numărului de certificate disponibile pentru industrie, pentru a stimula investițiile în tehnologii mai puțin poluante. În prezent însă, presiunea generată de prețurile ridicate la energie a adus în prim-plan necesitatea protejării sectorului industrial.

Creșterea prețurilor la gaze naturale a afectat puternic economia europeană. Uniunea Europeană importă aproape două treimi din necesarul de hidrocarburi, iar dependența de gaz natural lichefiat (GNL) – în special din Statele Unite – face piața europeană vulnerabilă la fluctuațiile globale. În contextul tensiunilor geopolitice din Iran și al reducerii exporturilor din Qatar și Emiratele Arabe Unite, prețurile GNL au crescut semnificativ, iar cotațiile europene la gaze sunt cu aproximativ 50% peste nivelurile de dinaintea conflictului.

Chiar și așa, oficialii europeni recunosc că nu există o soluție unică pentru toate statele membre. Capacitatea de a sprijini consumatorii sau industria diferă de la o țară la alta, în funcție de resursele bugetare și de structura mixului energetic. Statele mai puțin dependente de gazele naturale ar putea resimți presiunea mai redus comparativ cu economiile în care acest combustibil are o pondere mai mare.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.