FacebookTwitterLinkedIn

Uniunea Europeană intensifică discuțiile cu parteneri strategici precum Japonia, Canada și India, în încercarea de a-și diversifica relațiile comerciale și de a contracara eventualele efecte ale tarifelor vamale de 30% anunțate de președintele american Donald Trump asupra produselor din UE, informează Bloomberg, potrivit Agerpres.

Potrivit acestora, Bruxellesul urmărește coordonarea măsurilor cu alte economii avansate afectate de protecționismul american și își extinde activ angajamentele comerciale către regiuni-cheie precum Asia-Pacific. Comisarul european pentru concurență, Teresa Ribera, aflată luni la Beijing, a declarat pentru Bloomberg TV că Uniunea urmărește finalizarea negocierilor cu India până în decembrie 2025 și că explorează extinderea acordurilor comerciale în zona Pacificului.

Inițiativa vine după ce, recent, președintele Trump a amenințat cu impunerea unor taxe vamale de 30% pentru toate bunurile europene, începând cu 1 august, dacă blocul comunitar nu oferă „acces deplin și liber la piața americană”.

Duminică, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat extinderea suspendării măsurilor de retorsiune până la 1 august, pentru a permite continuarea negocierilor. În același timp, UE pregătește un pachet de răspunsuri comerciale, inclusiv o listă de tarife în valoare de 21 miliarde de euro și posibilitatea unor măsuri suplimentare în valoare de 72 miliarde de euro, potrivit ministrului italian de externe, Antonio Tajani.

Sursele citate de Bloomberg afirmă că UE ia în calcul și impunerea de controale asupra anumitor exporturi strategice.

Conform estimărilor Goldman Sachs, dacă SUA vor implementa toate tarifele amenințate – inclusiv cele suplimentare pe bunuri critice – impactul cumulat ar putea reduce economia zonei euro cu până la 1,2% până la finalul lui 2026. Analiștii avertizează că un răspuns gradual al UE la noile tarife riscă să alimenteze o spirală a tensiunilor comerciale între cele două blocuri.

În pofida acestor tensiuni, comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, a declarat luni că discuțiile cu Washingtonul avansează și că un acord „echilibrat și reciproc avantajos” este încă posibil. El a avertizat, totodată, că tarifele de 30% amenințate de Trump ar paraliza schimburile comerciale transatlantice.

Miniștrii Comerțului din UE s-au reunit luni la Bruxelles pentru a discuta atât despre aceste posibile măsuri americane, cât și despre evoluțiile în relațiile comerciale cu alte state. Pe agendă se află și acordurile cu Mercosur și Mexicul, în timp ce relația cu China este considerată tot mai complicată, în contextul restricțiilor chineze asupra exporturilor de materii prime esențiale.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.